Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României a decis să iniţieze corespondenţa cu Guvernul României, Primăria Municipiului Bucureşti, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Autoritatea Electorală Permanentă pentru buna organizare a referendumului local convocat în Capitală, în raport cu atribuţiile legale ale fiecărei instituţii.

BEC a luat această decizie, duminică, în vederea soluţionării solicitării formulate de Primăria Municipiului Bucureşti prin adresa nr. 186906/08.11.2024

Primăria Municipiului Bucureşti, prin primarul general, Nicuşor Dan, a solicitat BEC şi Regiei Autonome „Monitorul Oficial” derularea operaţiunilor specifice prezentării şi aprobării machetelor buletinelor de vot aferente referendumului local convocat în Capitală, se arată în decizia adoptată duminică, de BEC.

Nicuşor Dan a invocat, în cerere, dispoziţiile art. 15 indice 1 din Legea privind organizarea referendumului şi a arătat că buletinele de vot pentru referendumul local se vor imprima de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, după ce, în prealabil, machetele buletinelor de vot vor fi prezentate de către Regie membrilor Biroului Electoral Central, operaţiunea de prezentare a buletinelor de vot fiind consemnată într-un proces-verbal care se semnează de toate persoanele prezente.

BEC mai menţionează că Nicuşor Dan a mai arătat, în solicitare, şi că „Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1061/2024, prevede la punctul 69 data de 8 noiembrie 2024 pentru prezentarea, de către Regia Autonomă ‘Monitorul Oficial’ a machetei buletinului de vot membrilor Biroului Electoral Central”. Conform BEC, astfel, a fost indusă „premisa că respectivul program calendaristic este aplicabil în mod direct operaţiunilor specifice scrutinului consultativ”.

BEC mai precizează că, din solicitarea primarului general reiese că Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti prin care a fost aprobată organizarea unui referendum local în 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, stabileşte că sumele necesare desfăşurării acestui referendum vor fi alocate de la bugetul municipiului Bucureşti.

„Având în vedere autorităţile publice cu atribuţii în organizarea unui referendum local în aceeaşi zi cu unul dintre cele două tururi de scrutin aferente alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 care derivă din dispoziţiile art. 14, art. 15 indice 1, art. 18, art. 31, art. 33, art. 35, art. 46, art. 48 alin. (2), şi art. 61 lit. b) din Legea nr. 3/2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi necesitatea aducerii unor clarificări suplimentare ulterior modificării recente a cadrului legal în materia organizării şi desfăşurării referendumului”, (…) BEC decide să iniţieze corespondenţa cu Guvernul României, Primăria Municipiului Bucureşti, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Autoritatea Electorală Permanentă în vederea bunei organizări a referendumului local convocat la nivelul municipiului Bucureşti prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 322 din data de 21.10.2024, în raport cu atribuţiile legale ale fiecăreia dintre cele 4 entităţi publice”, se precizează în documentul adoptat duminică.

Totodată, printr-o altă decizie, BEC a stabilit că dimensiunea buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumurile locale organizate la aceeaşi dată cu un tur de scrutin al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 este formatul A5 (o coală de hârtie în format A4 pliată).

„În cadrul referendumului local, fiecare problemă de interes local supusă procesului consultativ transpusă într-o întrebare, se înscrie pe câte un buletin de vot distinct”, se arată în decizie, menţionându-se că aceasta va fi comunicată Autorităţii Electorale Permanente şi Regiei Autonome Monitorul Oficial.

Joi, reprezentanţi ai mai multor instituţii implicate au discutat măsurile tehnice pentru organizarea referendumului.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat că există „numeroase disfuncţionalităţi” cu privire la organizarea referendumului în Bucureşti odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, în timp ce primarul Nicuşor Dan a spus că a văzut o încercare a unor instituţii de „a se acoperi de hârtii”.

În 21 octombrie, Consiliul General al Capitalei a aprobat organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei şi vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. La iniţiativa PSD, a fost adăugată o a treia întrebare care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli.