StiriZiare.ro

Scriitoarea Ana Blandiana a primit Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei la Teatrul Campoamor din Oviedo, prilej cu care autoarea a afirmat că acordarea acestei distincţii reprezintă o confirmare a felului în care cărţile sale au fost primite în Spania.

Alături de Majestatea Sa Regele Felipe al Spaniei şi Alteţa Sa Regală, Leonor, Prinţesa de Asturia, la ceremonie au participat Alteţele Lor Regale, Dona Sofia, Regina Letizia şi Infanta Sofia, a anunțat sâmbătă Institutul Cultural Român (ICR), potrivit Agerpres.

Juriul a acordat vineri premiul scriitoarei Ana Blandiana, primul român care obţine această distincţie, motivând că opera sa, care vorbeşte despre înfrângere şi speranţă, reflectă „o profundă cunoaştere a spiritului românesc într-o perioadă istorică de opresiune”.

„Premiul Prinţesa de Asturia pe care l-am luat reprezintă pentru mine, dincolo de bucuria şi onoarea care mi s-au făcut, o extraordinară confirmare a felului în care cărţile mele au fost primite în Spania şi rezultatul nenumăratelor cronici care s-au scris, mai mult decât în alte ţări, pentru că, în Spania, poezia este mai mult decât în alte ţări în centrul atenţiei. E destul să îmi amintesc, de exemplu, întâlnirea cu o sală de 800 de locuri arhiplină în care erau membri ai celor 800 de grupuri de lectură care se află în toată Spania. A fost pentru mine o surpriză cu adevărat covârşitoare pentru că oamenii aceştia citiseră în ultimele luni cărţile mele, cele 10, chiar 11 cărţi, cu cea apărută în zilele astea, şi puneau întrebări în cunoştinţă de cauză. Aş vrea să închei spunând că mi se pare evident că situaţia culturală, adeziunea sufletului spaniol, ca să spun aşa, faţă de cultură şi, mai ales faţă de poezie, o depăşeşte cu mult pe cea din celelalte ţări europene pe care le cunosc eu la această oră”, a spus Ana Blandiana, la ceremonia de decernare.

Preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman, s-a declarat „deosebit de onorat” de invitaţia de a fi alături de scriitoarea română la acest eveniment „memorabil” şi „recunoscător” pentru promovarea de care întreaga literatură română se va bucura prin acest succes.

„Doamna Ana Blandiana a primit această binemeritată recunoaştere internaţională în cadrul unei ceremonii care a încununat seria de manifestări dedicate laureaţilor din acest an de la toate cele opt categorii. Ana Blandiana a inspirat societatea românească, demonstrând puterea actului cultural de a genera schimbare în bine şi inspiră astăzi cititori din întreaga lume. Domnia sa a fost prima laureată care s-a adresat publicului, în cadrul unui eveniment de gală trăit cu emoţie de cei prezenţi şi de întreaga comunitate a oraşului Oviedo”, a spus Jicman.

Anunţat în mai, evenimentul de decernare a Premiilor Prinţesa de Asturia a făcut parte din seria de manifestări din „Săptămâna Premiilor” organizate la Oviedo pentru a marca majoratul Alteţei Sale Regale Prinţesa de Asturia şi cea de-a zecea aniversare a Prinţesei de Asturia în calitate de preşedinte de onoare al Fundaţiei prinţesei moştenitoare a Spaniei.

Anei Blandiana, Doctor Honoris Causa al Universităţii din Salamanca, i-au fost traduse în limba spaniolă 11 cărţi, unele dintre ele cu sprijinul Institutului Cultural Român prin Programul TPS – Translating and Publishing Support derulat de ICR prin CENNAC – Centrul Naţional al Cărţii.

Este autoarea a peste 30 de cărţi, traduse în 25 de limbi, şi a obţinut numeroase premii internaţionale, printre care Premiul Internaţional Vilenica (2002) şi Premiul Poetul European al Libertăţii (2016), precum şi Legiunea de Onoare franceză.

Ana Blandiana este a şaptea scriitoare care primeşte această distincţie de la înfiinţarea premiilor în 1981. Haruki Murakami a fost în 2023 laureatul acestui premiu.

Conform comunicatului ICR, premiile Prinţesa de Asturia contribuie la promovarea valorilor ştiinţifice, culturale şi umaniste ca patrimoniu universal şi sunt acordate la opt categorii: artă, litere, ştiinţe sociale, comunicare, ştiinţe umaniste, cooperare internaţională, cercetare ştiinţifică şi tehnică şi sport. Fiecare premiu este în valoare de 50.000 de euro.

Premiul Prinţesa de Asturia pentru Litere este considerat Oscarul spaniol din domeniul literaturii, potrivit Radio România Cultural.

citeste mai mult …

Mihai Cârcoană (21 de ani), baschetbalistul român deportat din SUA, ar urma să joace în Liga Națională.

În decembrie 2022, Cârcoană a fost reținut de Departamentul de Poliție din Vermillion, SUA, fiind acuzat de viol de gradul doi, fapta având loc chiar în ziua în care a împlinit 20 de ani.

Toate detaliile pe GOLAZO.ro.

citeste mai mult …

România va trece la ora oficială „de iarnă” în noaptea de 26-27 octombrie. Atunci ora 4.00 devine ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de duminică, 27 octombrie, să fie cea mai lungă din acest an, fiindcă va avea 25 de ore! Când s-a schimbat cel mai repede ora în istoria României? De ce nu se renunță la această practică, deși mulți cer asta?

Ora se schimbă de două ori pe an în România – în lunile martie și octombrie. Acum, schimbarea va fi în noaptea de 26 spre 27 octombrie 2024.

Următoarea schimbare de oră, trecerea la Ora de vară, va fi în noaptea de 29 – 30 martie 2025.

Sistemul orei de vară şi al celei de iarnă presupune o „ajustare” cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă, pentru a beneficia de lumina naturală. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3.00 devine ora 4.00), în timp ce la ora de iarnă ceasurile se dau înapoi cu o oră, iar ora 4.00 devine ora 3.00. Câștigăm, teoretic, o oră de somn.

În noaptea de 26 spre 27 octombrie, România revine de la ora de vară, care se aplică din ultima duminică a lunii martie, la ora Europei de Est (sau Timpul Legal Român). I se mai spune și Ora Europei Orientale.

Ora de iarnă este considerată ora standard, ora naturală, și tocmai de aceea se numește Timp Legal Român.

Unul dintre primele lucruri „palpabile” după schimbarea orei se vede în călătoriile cu trenul. Trenurile care sunt în mers vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi continuă drumul.

De când schimbă România ora și câteva recorduri

Modificarea orei este o chestiune veche de peste nouă decenii. 1932 este primul an în care s-a schimbat ora la noi, iar cele două date au fost în acel an 2 aprilie, respectiv 1 octombrie. Practica schimbării orei a fost oprită la 1941 și reluată 38 de ani mai târziu, adică la 1979. Timp de 18 ani, ora se schimba în toamnă cu o lună mai repede, adică la final de septembrie. Din 1997, Ora de iarnă intră în vigoare în ultimele zile de octombrie.

• Cea mai timpurie trecere la Ora de iarnă: 23 septembrie, în anii 1989 și 1995
• Cea mai târzie trecere la Ora de Iarnă: 2 noiembrie, în 1940
• Cea mai timpurie trecere la Ora de vară: 20 martie, în 1986
• Cea mai târzie trecere la Ora de Vară: 27 mai, 1979

De ce nu a renunțat România la schimbarea orei

Nu trebuie căzut în capcana unor știri de genul: „S-a decis renunțarea la schimbarea orei”, fiindcă acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Motivul? Nu există consens politic la nivelul UE. Trecerea de la ora de iarnă la ora de vară a fost intens dezbătută în ultimii ani, Parlamentul European recomandând renunțarea la schimbarea sezonieră a orei, începând cu 2021.

Statele membre ale Uniunii Europene trebuiau să notifice până în 2021 dacă vor să aplice în mod permanent ora de vară sau ora de iarnă. Deocamdată însă, discuția rămâne în aer și nu s-a ajuns la consens, așa că nu se întrevede o schimbare a sistemului prea curând.

Cum s-a ajuns la propunerea de renunțare la schimbarea orei? Ca răspuns la câteva inițiative cetățenești, în februarie 2018, Parlamentul a cerut Comisiei să evalueze directiva privind schimbarea sezonieră a orei și să facă propuneri de modificare a acesteia dacă este cazul. În urma acestei evaluări, care a strâns 4.6 milioane de răspunsuri, dintre care 84% s-au pronunțat în favoarea renunțării la schimbările orare, Comisia a făcut propunerea.

Comisia Europeană a explicat că măsurile UE referitoare la ora de vară impun schimbarea orei de două ori pe an pentru a se ține seama de evoluția tiparelor de lumină naturală și pentru a se profita la maximum de lumina zilei disponibilă într-o anumită perioadă de timp.

În cadrul sondajului, 78% dintre respondenții din România au optat pentru renunțarea la schimbarea orei.

Atât Consiliul European, cât și Parlamentul European trebuiau să ajungă la un acord pentru a adopta legislația necesară renunțării la schimbarea sezonieră a orei, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

O istorie a schimbării orei în lume

În lume, aproximativ o treime dintre țări schimbă ora de două ori pe an, iar cele mai multe sunt din Europa, arată o analiză Pew Research. Doar șapte țări europene nu practică schimbarea orei de două ori pe an: Armenia, Azerbaijan, Belarus, Georgia, Islanda, Rusia și Turcia. Interesant este că unele țări foarte întinse practică schimbările acestea în doar câteva zone de pe teritoriul lor (Australia, Brazilia).

Introducerea sistemului de schimbare a orei, cunoscut și sub numele de Daylight Saving Time (DST), a fost inițial o măsură de economisire a energiei. Ideea ajustării ceasurilor pentru a maximiza utilizarea luminii naturale a apărut, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, când țările europene au căutat metode eficiente de a reduce consumul de combustibil și electricitate.

Germania a fost prima care a adoptat acest sistem în 1916, urmată de alte națiuni, inclusiv de către România.

După nemți au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919.

Țările europene practică din anul 1980 acest sistem de schimbare sezonieră a orei.

citeste mai mult …

Hotărârea Iranului de a se apăra „nu are limite”, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araghchi, după atacurile israeliene din timpul nopţii asupra unor obiective militare ale ţării, informează AFP.

„Cred că am dovedit că nu există limite pentru hotărârea noastră de a ne apăra”, a spus Abbas Araghchi, într-un interviu acordat site-ului liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

Aceasta este prima reacţie a unui înalt oficial iranian după atacurile aeriene israeliene efectuate în cursul nopţii asupra unor facilități militare din Iran, notează Agerpres.

Atacul, care a vizat „situri militare din provinciile Teheran, Khuzestan (sud-vest) şi Ilam (vest)”, a provocat „daune limitate”, a indicat armata iraniană, adăugând că doi soldaţi au fost ucişi, fără a preciza unde.

„Ne vom apăra pământul şi patria. Cred că toată lumea a văzut deja acest lucru”, a dat asigurări șeful diplomației iraniene.

Iranul a lansat aproximativ 200 de rachete asupra Israelului pe 1 octombrie, inclusiv, pentru prima dată, mai multe rachete hipersonice. Israelul a jurat că va face Iranul să plătească pentru acest atac.

Confruntat cu ameninţările cu represalii israeliene, Teheranul a jucat atât pe cartea tensiunii, cât şi pe cea a destinderii în ultimele săptămâni.

Astfel, ministrul Araghchi s-a angajat într-o intensă campanie diplomatică, vizitând în două săptămâni toate ţările din Orientul Mijlociu, cu excepţia Israelului, pentru a încerca să atenueze tensiunile şi să întărească poziţiile Teheranului.

Urmăriți LIVE Israelul a atacat Iranul. „Escaladare periculoasă” în Orientul Mijlociu. Teheranul, avertizat să nu riposteze

citeste mai mult …

„Trei surori”, piesa montată de Theodor Cristian Popescu la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț este un spectacol indubitabil bun, bine, chiar foarte bine susținut actoricește. Semn clar că la Piatra Neamț funcționează o trupă bine consolidată profesional, scrie Mircea Morariu, critic de teatru, pe Contributors.ro.

La câțiva ani de la excelenta carte dedicată în exclusivitate Livezii de vișini, piesă în care vedea o metaforă a teatrului și a primejdiilor de toate felurile cu care acesta se confruntă, marele critic George Banu revenea asupra lui Cehov într-o micromonografie de substanță. Apărută mai întâi în limba franceză, la o editură elvețiană și numindu-se simplu, Cehov, cartea a cunoscut în 2017 și o ediție în limba română datorată traducătorului Vlad Russo (Nemira), cu un titlu ușor modificat. Cehov, aproapele nostru. Titlu ce nu avea cum să nu te ducă cu gândul la de acum clasica cercetare a lui Jan Kott, Shakespeare, contemporanul nostru.

George Banu părea a împărtăși opinia, exprimată de Roland Barthes în S/Z  ce respingea ideea operei deschise. Textele clasice, susținea Barthes, nu ar permite un număr infinit de deschideri. Au ceea ce s-ar chema o deschidere limitată și aceasta fiindcă suportă numai un număr limitat de interpretări. Care alternează, se succed, însă nu sunt nicidecum nedeterminate. Poate că Shakespeare are capacitatea, versatilitatea ce îi conferă o anumită contemporaneitate care nici ea nu se manifestă necondiționat, ci numai în anumite momente și atunci scrierile sale se dovedesc a fi parcă de gumilastic, însă situația lui Cehov este cu totul alta. Opera lui dispune de o deschidere limitată care, totuși, îi dă posibilitatea să aparțină unui dublu timp. Acela al trecutului și al prezentului. Fapt ce ne invită să îl citim și să îl punem în scenă ca și acum ar fi de aici și de odinioară. Cehov ne este, susținea George Banu, ‘’o rudă apropiată și nu un complice de azi’’. Cehov ne este un apropiat și nu un contemporan.

Cehov, mai preciza exegetul, este un dramaturg de răspântie, E vorba despre răspântia dintre două secole, răspântia dintre Rusia și Occident, răspântia dintre realism și simbolism, răspântia dintre Istorie și familie, dintre eveniment și situație, dintre exterior și interior, dintre dramatic și comic, dintre datorie și plăcere, dintre util și inutil.

Un amestec de Cehov

Mă gândesc la toate astea după ce am văzut spectacolul cu Trei surori montat de Theodor Cristian Popescu la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Care exact asta propune. Un subtil, un fermecător și foarte bine coagulat amestec între Cehov de aici și Cehov de odinioară.

Spectacolul se deschide cu un tribut plătit acelui Cehov de odinioară. Se realizează prezentarea personajelor. Venite rând pe rând, toate într-o cameră, dominată de o masă lungă (scenografia: Velica Panduru) pe care, totuși, curios!, nu se găsește nici măcar un singur samovar. Începând cu o Olgă (Elena Popa) ce repetă mereu că o doare capul, cu o Mașă (Nora Covali) măcinată de sentimentul ratării de pe urma căsătoriei cu un profesor submediocru,  mereu declarativul și calp elogiator ridicol al odihnei Kulîghin (Daniel Beșleagă). De aici pesemne decizia ei de a întoarce spatele lumii. Numai că lui Kulîghin îi aparține observația că la masa aniversară (e onomastica Irinei) sunt 12 persoane, nu 13, așa cum spune Cehov. Ocazie pentru o aluzie la Cina cea de taină). Continuând cu o Irină (Teodora Crișan) încă proaspătă, naivă și adolescentină. Irina e îmbrăcată într-o rochie albă conform tradiției, Mașa e înveșmântată  în albastru.

Și iată că de data asta Olga nu mai e în negru ca de atâtea ori, în nenumărate alte spectacole. Nu poartă doliul vieții ei, așa cum o făcuse Mașa din Pescărușul. Avem, din contră,  deja de-a face  cu  o Olgă cvasi-resemnată, realistă, iar realismul ei se va contura tot mai puternic în noaptea incendiului și mai apoi atunci când va deveni directoarea de școală. Ca și în momentul în care înțelege inutilitatea unui război pe față cu Natalia. Îl vedem pe Andrei Prozorov (Emanuel Becheru), un Andrei deja ursuz, deja nedornic de lumem  deja cu un început de burtă,dar care încă studiază, încă citește, încă se mai iluzionează cu perspectiva carierei universitare. Mai sunt și ofițerii, adică bunul, generosul și urâțelul Tuzenbah (Valentin Florea), atât de antipaticul Solionîi (Paul Ovidiu Cosovanu) care nu face decât să devină și mai antipatic și deja conștient- ratatul doctor Cebutîkin (Dragoș Ionescu). Cadoul acestuia pentru aniversarea Irinei este un tablou reprezentând-o pe Fecioara Maria.

Calmul amestecat cu plictiseală, egalitatea cotidiană a cărei martoră este Anfisa (Loredana Grigoriu) se tulbură odată cu sosirea stridentă a Nataliei (Corina Grigoraș), cu cea extrem de vorbăreață a lui Versinin (Mircea Postelnicu) care, brusc, scurtcircuitează comportamentul Mașei. Avem și o secvență clar bizară, ce se consumă în imaginația Irinei. Care este bruscată, obligată să se fotografieze de cei care doar până cu câteva clipe înainte erau anodinii Rode (Iulia Paula Niculescu) și Fedotik (Florin Hrițcu).

E însă cu adevărat vorba despre Rode și Fedotik sau doar despre un joc al închipuirii ? Momentul acesta de doar câteva secunde oferă o primă lămurire și asupra utilității folosirii citatului din Svetlana Aleksievici (Războiul rămâne, așa cum a fost întotdeauna, unul dintre principalele mistere ale omenirii) și a poeziei O vorbă șoptită inspirat de războiul din Ucraina. Să ne reamintim că aproximativ în anii în care Cehov își scria tetralogia, Vladimir Soloviov crea cele Trei dialoguri despre război, progres și sfârșitul istoriei care i-au inspirat lui Cristi Puiu filmul Malmkrog. Semn clar că Rusia era deja marcată de premoniția schimbării, poate chiar a unei catastrofe viitoare.

Suntem aici și acum, mai bine spus ne aflăm într-un hic et nunc începând cu al doilea volet al primei părți, adică actul al doilea al piesei lui Cehov. Unica piesă de decor rămâne pe mai departe masa scăldată în semiobscuritate (light designing: Cristian Niculescu), plus o risipă de baloane gri,  auzim zgomotele ciudate de fond, fragmentele de muzici de la început devin din ce în ce mai accentuate (muzică și sound-design: Andrei Raicu), Andrei Prozorov nu a plecat la Universitate, e subjugat de tot mai vulgara, mai autoritara, mai vampa și viitor uzurpatoarea Natalia. Andrei își conștientizează totuși deja ratarea, realizează micimea funcției de consilier. Olga și-a conservat luciditatea, Mașa e tot mai îndrăgostită de hableurul Versinin.

În relevarea relației dintre cei doi un rol aparte îi revine mișcării scenice elaborate de Flavia Giurgiu. Irina a pierdut deja mult din candoare. Din iluzii. E când agresivă, când în defensivă. Vremea rochiilor albe este și ea de domeniul trecute.

De dialogat nu mai dialoghează aproape nime ni

Toată lumea vorbește, filozofează, are viziuni despre ce va fi peste o sută sau două sute de ani,  însă de dialogat nu mai dialoghează cu adevărat aproape nimeni. Spectacolul trecând pe neașteptate sub spectrul lui Ionesco și Beckett. Kulîghin e tot mai ridicol în ipostaza de soț care își acceptă și verbalizează caraghios condiția de încornorat, contradicțiile dintre ofițeri, și mai ales acelea dintre bunul și viitor demisionarul Tuzenbah și răutăciosul și complexatul Kulîghin sunt tot mai accentuate.

Mascații sunt decomandați la cererea dură, care nu admite refuz a Nataliei. Își vor face apariția însă niște agresori, atacatori ai ființelor și ai gândurllor acestora. Iar când unul dintre personaje rostește cuvântul magic Moscova, Irina țâșnește și reamintește celor aflați în sală (al treisprezcelea personaj așezat simbolic la masă) numele unor artișți arestați, condamnați, persecutați de regimul lui Putin.

Consemnez momente de virtuozitate regizorală nu doar în transpunerea scenică a catastrofei, ci și în sugerarea duelului dintre Tuzenbah și Solionîi, în plecarea armatei, în secvența despărțirii dintre Mașa și Aleksandr) și a însingurării definitive a celor trei surori. Toate celelalte personaje cad de parcă ar fi secerate, Olga, Mașa și Irina rămân într-o imagine aflată în complementaritate evidentă cu tabloul proiectat în primele momente ale spectacolului. Cadoul doctorului. Rămân In lumea asta ca de cenușă, ca după o catastrofă nucleară în care singurul motiv de optimism ca și de îngrijorare sunt copiii. Mara Obreja, Maria Mihăilă, Ana-Sofia Dăscălescu.

Citește întregul articol și comentează pe Contributors.ro 

„Trei surori”, de Anton Pavlovici Cehov, în regia lui Theodor Cristian Popescu, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

citeste mai mult …