Strada Reșița, din Sectorul 4, la intersecția cu străzile Grădiștea și Huedin, a fost blocată în această seară, din cauza unei scurgeri de gaze produsă de fisurarea unei conducte de gaze. 

Situația a fost semnalată de către un cetățean care tranzita zona respectivă și care, simțind miros puternic de gaz, a alertat echipajul de Poliție Locală Sector 4, aflat în apropiere. 

Ulterior, agenții de Poliție Locală au anunțat de îndată autoritățile competente, astfel încât, la acest moment, mai multe echipaje de pompieri și de la Distrigaz sunt prezente în zona anterior menționată, pentru a interveni de urgență și pentru a elimina orice pericol la care oamenii ar putea fi expuși. 

Menționăm faptul că, pentru siguranța cetățenilor, întreaga zonă a fost asigurată până la remedierea situației, iar trecătorilor le-a fost solicitat să se îndepărteze de perimetrul respectiv. 

În urma intervenției echipelor Distrigaz, scurgerea de gaze a fost sistată, urmând ca, în orele următoare, defecțiunea să fie remediată în totalitate. Circulația rutieră și cea pietonală în zonă au fost reluate.