Accidentul rutier a avut loc la ieşirea din localitatea Tăuteu între un autoturism în care se aflau 3 persoane şi un microbuz în care se aflau 8 persoane.

Sursă foto:  Bihon.ro

”Au fost mobilizate imediat, echipaje de pompieri militari cu o autospecială de intervenţie, autospeciala de descarcerare, ambulanţa SMURD a subunităţii, autospeciala de transport persoane şi victime multiple, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, medic de urgenţă şi 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ). Salvatorii intervin pentru descarcerarea celor 3 persoane aflate în autoturismul avariat. Una dintre victimele încarcerate este în stare de inconştienţă”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor.

La ora transmiterii acestei ştiri, intervenţia salvatorilor este în desfăşurare.