Iluzia jupiteriană a preşedintelui Macron a fost spulberată: jocurile olimpice nu au întrerupt războiul, iar agresiunea rusă împotriva Ucrainei merge mai departe. Caci în logica confruntării ce a debutat în urmă cu un deceniu, prin anexarea Crimeii, se pot imagina doar pauze de regrupare şi armistiţii înşelătoare. Ambiţiile puterilor revizioniste sunt mai puternice ca niciodată, iar teatrul de luptă este unul global. Prin reţeaua de alianţe ce se naşte acum noul război rece cuprinde întreaga societate internaţională.
Regulile jocului
Şi doar naivitatea vinovată a administraţiei Obama şi elanul pacificator al cancelarului Merkel au împiedicat, acum un deceniu, privirile lucide să întrevadă realitatea unei alte lupte pentru supremaţie. Agresiunea din Ucraina a Rusiei nu este un accident ce se produce în 2022. Premeditată şi brutală, ea este deschisă de evenimentele din 2014.
Treptat, ceea ce a părut multora ca un accident de parcurs a devenit cadrul noii politici internaţionale. Mai mult ca în 2014, peisajul strategic şi diplomatic se desenează cu claritate. Există, dincolo de negări ipocrite,o coaliţie ce are ca scop lichidarea ordinii clădite după 1991. Animată de parteneriatul ruso- chinez, ea reuneşte Coreeea de de nord şi Iranul în acest effort global de înlăturare al hegemoniei americane.
Noutatea, în raport de precedentul război rece, este schimbarea raportului de forţe în interiorul taberei anti -occidentale. Republica Populară Chinezâ este, acum, actorul dominant, cel care, în pofida tăgăduirilor oficiale , încurajează şi susţine Rusia pe drumul războiului. În acest parteneriat dominat din ce în ce mai mult de chinezi, mizele sunt, ca şi in urmă cu şaptezeci de ani, globale. Manevrele din largul coastelor americane ale celor două marine trimit un semnal de unitate şi de intimidare.
Pe termen mediu şi lung alianţa totalitară serveşte scopului ultim al Chinei , acela de a fi unicul inamic global al Statelor Unite. Razboiul din Ucraina sfârşeşte prin a slăbi epuiza Rusia. Alianţa dintre cele două state este marcată de tensiunile ce vin din trecut. Rusia şi China sunt partenere, dar şi rivale, în măsura în care influenţa chineză alungă Rusia din zonele deţinute tradiţional de aceasta: Asia Centrală este un teritoriu disputat acerb, în acest ultim deceniu.
Cât despre Iran şi Coreea de Nord, ele aduc în familia de naţiuni totalitare propriile lor obsesii regionale .Iranul, menajat de administraţia Biden şi întărit de exporturile masive de hidrocarburi spre China, a trecut Rubiconul, atacând Israelul direct, pentru prima dată. Lichidarea statului evreu este ţelul niciodată abandonat de teocraţia de la Teheran. Zilele acestea vor marca o escaladare a acestei agresivităţi motivate ideologic. Asemeni nazismului, islamismul iranian este definit de monomania antisemită.
În acest peisaj al tensiunilor şi al realinierilor lecţia războiului rece este utilă, ca un îndrumar strategic. Eterogenitatea societăţii internaţionale, în termenii lui Raymond Aron, face imposibilă funcţionarea dreptului internaţional. Agresiunea rusă din Ucraina nu este recunoscută ca atare de multe naţiuni din ceea ce numeşte astăzi corect politic “sudul global”. În absenţa definirii agresorului, dreptul internaţional devine nefuncţional. Politica de putere înlătură, de facto, ordinea legală, redusă la o simplă ficţiune.
Şi tot în linia reflecţiei aroniene noul război rece readuce în centrul conversaţiei globale chestiunea nucleară. Intenţia Statelor Unite de a staţiona rachete cu rază mai lungă de acţiune în Germania evocă gesturile din anii 80. În faţa şantajului nuclear al Federaţiei ruse descurajarea nucleară redevine un imperativ ce nu poate fi ignorat.
Pacea armată la care asistăm acum nu poate fi separată de retorica ce face apel la ameninţarea nucleară. De la URSS Federaţia Rusă a moştenit nui doar stilul diplomatic, ci şi maniera de a întelege lumea. Invocarea atacurilor nucleare împotriva Occidentului are ca scop generalizarea unei stări de demobilizare şi de capitulare.
În termeni aronieni, acest război rece se cere purtat cu prudenţă, dar şi cu fermitate. Cu prudenţă, de vreme ce evitarea escaladării nucleare este un ţel firesc al naţiunilor noastre. Cu fermitate, caci doar fermitatea poate bloca avansul imperialist al Rusiei de acum.
Iar fermitatea se întemeiază, în acest moment, pe acceptarea datoriilor care ne revin, ca parte a lumii libere. Alocările bugetare pentru apărare sunt o obligaţie vitală: cei ce nu le îndeplinesc subminează unitatea comunităţii atlantice. Sprijinul acordat Ucrainei trebuie să fie unul decisiv, spre a împiedica victoria Rusiei. Solidaritatea cu Israelul este parte din acelaşi angajament: Orientul Mijlociu este ameninţat de Iran. Iar un Iran nuclear ar fi o catastrofă cu consecinţe tragice: regimul represiv şi antisemit de la Teheran ar dispune de instrumentele distrugerii în masă. – Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro