În urma unei campanii de denigrare și acuzații nefondate, 3R Green vrea să aducă clarificări și să își apere activitatea în fața acuzațiilor nejustificate care o transformă în dușmanul luptei împotriva poluării.
3R Green a fost înființată în anul 2008, cu un singur punct de lucru, în Rudeni, Chitila, având de la început și până în prezent toate autorizațiile de mediu necesare emise de Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov și Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Obiectul principal al activității a fost și rămâne colectarea, tratarea, sortarea și trimiterea spre valorificare a deșeurilor municipale amestecate și nu numai.
3R Green nu a beneficiat niciodată de capital străin, ci întotdeauna a folosit capitalul propriu, reinvestind în capacități tehnologice profesionale și moderne, ori lucrând cu bănci comerciale românești.
Astfel, in 2018, 3R Green deschide cel de-al doilea punct de lucru, situat în Popesti Leordeni, cu activitatea de colectare, sortare și tratare deșeuri municipale, activitate autorizată de A.P.M Ilfov cu Autorizație de Mediu nr 104 din 13.07.2018.
3R Green afirmă cu mândrie că din anul 2023 a investit peste 2 milioane de euro în facilitățile necesare desfășurării activității.
Investițiile se pot vedea în activitatea dfesfășurată de 3R Green
- instalații de tratare a deșeurilor
- ciur de sortare de mare capacitate
- instalații de uscare fracție organică
- dezvoltarea unei stații de compostare resturi vegetale în Dâmbovița, în cadrul Rudeni Grup
- un al doilea ciur de sortare de capacitate mare a fost achiziționat pentru unul dintre punctele de lucru situate în Județul Ilfov
- instalație automatizata de reciclare a panourilor fotovolatice achiziționată în vederea extinderii devierii de la depozitarea finală a mai multor cantități de deșeuri
- flota de mașini a fost mărită, pentru o mai bună și eficientă gestionare a activității de colectare și transport deșeuri provenite în cea mai mare parte de la populație
3R Green și-a creat o filosofie din a crede în oameni, în munca și în principiul economiei circulare bazat pe valoare adaugată.
În plus, ne-am extins activitatea în mod constant și firesc, fiind prezenți acum și în alte județe cu aceleași activități. și continuând să investim în echipamente moderne, instalații de tratare a deșeurilor și infrastructură pentru a facilita economia circular.
Sortare corectă, NU focar!
Recent, au apărut în mediul online o serie de informații despre așa-numita bombă ecologică situată în Rudeni, Chitila.
Față de acestea, 3R Green le amintește tuturor beneficiarilor serviciului de salubritate, că activitatea de gestionare a deșeurilor nu începe și nu se termină la operatorul de salubritate. Este crucial să înțelegem că gestionarea deșeurilor este o activitate complexă, reglementată strict, care implică mai multe părți: de la cetățenii care au obligația să colecteze selectiv deșeurile, la autoritățile locale și guvernamentale, care sunt obligate să supravegheze și să faciliteze acest proces. Oricine este interesat de găsirea aceastei ”bombe ecologice” este invitat să o caute în curtea 3R Green, însă nu o va găsi!
Responsabilitatea gestionării deșeurilor generate de populație revine în sarcina aleșilor comunității.
Fiecare parte a acestui sistem se descurcă în condiții deficitare, iar faptul că toată atenția se concentrează deodată asupra 3R, ne face să credem tot mai mult in acțiuni susținute de operatori ce gestionează în forme primitive eliminarea deșeurilor.
În ciuda unor încercări concertate de a ne discredita, din partea unor așa ziși ”competitori”, 3R Green a rămas consecventă în respectarea legii și a continuat să își îmbunătățească activitatea prin investiții semnificative. În ciuda dificultăților și presiunilor, am reușit să deviem de la depozitarea finală cantități semnificative de deșeuri, promovând principiul economiei circulare și adăugând valoare fiecărui proces din lanțul nostru de gestionare a deșeurilor.
Faptul că după ce 3R Green a făcut investiții deosebite în tehnologie au început să apară și atacuri din partea unora și a altora fără a-și dezvălui identitatea indică faptul că deciziile noastre au fost corecte asigurându-ne un loc în față în viitorul gestionării corecte a deșeurilor și în conformitate cu normele Uniunii Europene și ale statului Român!
Într-un articol recent, un site de știri redă textul unei sesizări „cetățenești’’. Acelasi text prezinta Directia de Sanatate Publică ca având rol executiv în reglementarea activității de gestionare a deșeurilor, fapt ce este distorsionat. Rolul DSP este unul consultativ și de supraveghere. Cu titlu de exemplu, DSP a emis o recomandare către 3R Green, ci nu o dispoziție
Astfel, a fost efectuat studiul de sănătate recomandat și mai mult, în încercarea de a preveni posibilele emisii/mirosuri.
În anul 2022, în timp ce 3R Green deținea autorizația de mediu cu nr. 251/18.07.2013 (revizuită) eliberată de APM Ilfov pentru punctul de lucru situat în Rudeni și autorizația pentru punctul de lucru aflat în Popești Leordeni, având toate vizele anuale la zi (conform art.1 alin 2 indice 1 Legea 219/2019), fapt verificabil la cererea persoanelor interesate și autorizate, a dezvoltat numeroase puncte de lucru în teritoriul țării – Dolj, Maramureș, Suceava, Mureș. Date fiind noile condiții de activitate extinsă, condiția obținerii unei autorizații de mediu de la Agenția Naționala pentru Protecția Mediului se impunea. Ca urmare, 3R Green a solicitat și a obșinut în condiții de legalitate autorizația de mediu emisă de ANPM.
Până astăzi, 3R Green a procesat peste 1 milion de tone de deșeuri aparținând comunităților, deșeuri valorificate și deviate de la depozitarea finală.
3R Green trateaza deșeuri municipale amestecate în vederea reciclarii, reușind să devieze in proportie de 65% cantitatea de deseuri spre depozitare.
Un alt factor poluant este reprezentat de deșeurile provenite din echipamente electrice și electronice, care, conțin adesea elemente și compuși care se descompun cu greutate și afectează mediul, dacă sunt depozitate la gropile de gunoi sau aruncate neconform.
3R Green a colectat și tratat, trimițând mai apoi spre valorificare, peste 20.000 de Tone de D.E.E.E.
3R Green a organizat și promovat peste 60 de campanii de colectare a acestor deșeuri, cea mai recentă fiind organizată în Orașul Chitila la sfarsitul lunii mai 2024. Cu zeci de milioane de lei plătite bugetului de stat, și cu peste 1000 de familii care depind de activitățile economice corecte promovate fără întrerupere de 16 ani de către 3R Green.
Apel la transparență și adevăr
Invităm cetățenii, ONG-urile și autoritățile să viziteze punctele noastre de lucru și să se convingă singuri de legalitatea și eficiența activităților noastre. Suntem gata să oferim toate informațiile necesare pentru a clarifica orice neînțelegeri și pentru a arăta că 3R Green este un partener de încredere în lupta împotriva poluării și care respectă legile statului român.
Nu vom lăsa ca eforturile noastre susținute să fie umbrite de interese de moment și de campanii de denigrare. 3R Green va continua să lupte pentru un mediu mai curat, să investească în oameni și în tehnologii noi și să contribuie la construirea unei economii circulare sustenabile.
Toate informatiile obtinute din surse mai mult sau mai putin legitime, duc la o imagine eronată față de realitate.
Articol susținut de 3R Green