Dacă ai o mașină mai veche care nu are o cheie inteligentă, o să scapi cu cheltuieli mai mici. De ce? Pentru că poți face o cheie la fel folosind cheia de rezervă. O să fie nevoie să faci un drum la un centru profesional de copiat chei, însă o să te coste câțiva zeci de lei.

În cazul în care ai o cheie inteligentă, lucrurile se schimbă. Dacă ești departe de casă și nu ai acces la cheia de rezervă, primul lucru cu care trebuie să începi este să cauți prin împrejurimi.

Urmează pașii pe care i-ai făcut venind înspre mașină. De multe ori, dacă ai pierdut o cheie auto, această se poate află chiar în fața ta, așa că nu este niciun motiv de panică. În cazul în care ai stat undeva, verifică locul pentru că este posibil să îți fi căzut din buzunar.

Dacă nu o găsești sub nicio formă, atunci ar trebui să știi ce trebuie să faci. În cazul în care ai o asigurare CASCO la mașină, atunci ar trebui să anunți compania de asigurări. Dacă automobilul va fi furat, atunci cererea de despăgubire pe care o vei face nu va fi aprobată, ceea ce înseamnă că vei rămâne cu pagubă.

Totodată, dacă ai pierdut o cheie auto ar fi bine să anunți și poliția, pentru că oamenii legii vor întocmi un raport pe care ulterior îl vor comunica celor de la asigurări pentru a putea procesa cererea de despăgubire legată de un eventual furt al automobilului.

Dacă ai o cheie inteligentă, atunci poți face un set de chei noi la reprezentanta auto a mărcii respective. Bineînțeles, o să ai nevoie de actele mașinii care dovedesc faptul că ești posesorul de drept al acesteia, dar și de cheia de rezervă. 

Totuși, îți recomandăm să te pregătești de cheltuieli destul de mari pentru că înlocuirea unei chei poate costă și câteva sute de euro, în funcție de modelul de mașină pe care îl deții. 

Chiar dacă nu ai o cheie de rezervă, tot reprezentanta auto va fi locul de unde vei putea cumpără un nou set de chei. Pentru asta ai nevoie de acte, așa că asigura-te că le ai la ține atunci când faci acest drum.

Vestea bună este că încuietorile mașinii nu trebuie înlocuite, dacă ai pierdut o cheie auto. Tehnicienii de la reprezentanta auto vor putea să îți reconfigureze încuietorile, pentru a te asigura că mașină nu va mai putea fi deschisă folosind vechile chei.

Pe viitor, cea mai bună soluție va fi să ai un breloc cu localizare GPS. Pe scurt, brelocul îți va arată locația cheilor pe telefon, așa că folosind aplicația le vei putea localiza numaidecât.