Trump și-a repetat acuzațiile potrivit cărora procesul a fost o încercare de a împiedica revenirea sa la Casa Albă și a avertizat că acesta a arătat că niciun american nu este la adăpost de urmărirea penală motivată politic.

„Dacă îmi pot face asta mie, pot face asta oricui”, a spus Trump într-un discurs de 33 de minute. Aplaudat de susținători, Trump, candidatul republican la alegerile din 2024, nu a răspuns la nicio întrebare din partea reporterilor.

Un juriu format din 12 membri l-a găsit pe Trump vinovat joi de ascunderea, în documente, a unei plăți către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din 2016. Fostul președinte voia ca aceasta să păstreze tăcerea despre o presupusă relaţie sexuală pe care ar fi avut-o cu el în 2006.

Donald Trump a fost găsit VINOVAT pentru toate cele 34 de capete de acuzare! Primul președinte condamnat penal din istoria SUA