În accident a fost implicată o maşină în care se aflau patru persoane.
Secţia de pompieri Huşi a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD tip B2. La intervenţie a participat şi o ambulanţă tip B aparţinând SAJ Vaslui.
„La sosirea pompierilor salvatori au fost găsite patru victime, una dintre acestea fiind încarcerată. După stabilizarea autoturismului, pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea şi deblocarea victimelor. Cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 42 şi 44 de ani, au fost evaluaţi, starea unuia dintre aceştia fiind destul de gravă. Toate cele patru victime au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi. Bărbaţii au suferit multiple traumatisme craniene, ale membrelor inferioare şi superioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului rutier.