CINE FĂCEA JOCURILE PE UN DECENIU, INTERVIU-BOMBĂ DIN 2014

Reporter: De ce ați ales să faceți o „analiză” scenei politice românești?Ionel Nițu: Pentru că eu cred că 2014 este anul zero al politicii românești. Este anul în care se sfârșește un mod de a guverna. (…) Din punct de vedere economic, 2014 va fi anul resetării, multe business-uri vor dispărea lăsând locul altora, pentru că, din nefericire, politicul determină economicul în România. (…) Ceea ce vreau eu să spun, de fapt, este că cel care va fi ales președinte, anul acesta, ar putea guverna, într-o formă sau alta de tandem, până în 2024.

Reporter: Cine sunt candidații posibili pentru alegerile prezidențiale din noiembrie?Ionel Nițu: Lista ar putea avea în jur de 12- 13 nume – Victor Ponta, Crin Antonescu, Sorin Oprescu, Călin Popescu Tăriceanu, Mugur Isărescu, Klaus Iohannis, Raed Arafat, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Elena Udrea, Eugen Tomac, Teodor Meleșcanu, George Cristian Maior.

Reporter: Cum apreciați că vor fi alegerile europarlamentare din mai?Ionel Nițu: Momentul euroalegerilor va fi un turnesol politic, în funcție de care e posibil să avem schimbări de candidaturi la prezidențiale. Vom avea probabil cea mai scăzută participare la vot, am estimat în jur de 33%. Ar putea să crească un procent sau două, datorită mizei prezidențialelor și anunțurilor făcute de dreapta, potrivit cărora, după acest moment, se decide dacă rămâne Crin Antonescu președinte PNL, dacă se fac sau nu alianțe.

Reporter: Va demisiona Crin Antonescu dacă PNL va obține sub 20% la europarlamentare?Ionel Nițu: Cred că va demisiona și, dacă nu va demisiona, tot nu cred că ar candida la prezidențiale. Aceasta este părerea mea de mai bine de un an de zile. Domnul Antonescu are rolul chibițului pe această tablă de șah. Comentează de pe margine, nu intră în joc, nu vrea să guverneze.

Reporter: Se spune că Antonescu se pregătește să candideze cu Klaus Iohannis premier.Ionel Nițu: S-a și anunțat acest tandem, dar părerea mea este că Antonescu va fi înlocuit de Iohannis. Nu exclud, deși este puțin probabilă, întoarcerea dlui Tăriceanu și chiar a domnului Meleșcanu.

Reporter: Are Klaus Iohannis vreo șansă?Ionel Nițu: Da, dinspre dreapta, la ora actuală, cel mai redutabil candidat pare Klaus Iohannis, deși, paradoxal, este cel mai puțin vocal.

Reporter: Ce personalități se situează în topul încrederii?Ionel Nițu: Depinde de cine măsoară…De cele mai multe ori au apărut Mugur Isărescu, Raed Arafat, Klaus Iohannis, după care au urmat Sorin Oprescu, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu.

Reporter: Interesant este că sunt doi străini în acest top 3 al încrederii.Ionel Nițu: Da. Dacă ar fi să îl citez pe Lucian Boia, unul din afară ne poate salva nația.

Reporter: Care credeți că este cel mai plauzibil scenariu pentru prezidențiale?Ionel Nițu: Foarte simplist, acum, pare că îi vom avea pe Victor Ponta și Klaus Iohannis în turul doi. La fel de bine poate să ajungă în turul final dl Antonescu contra domnului Tăriceanu sau domnului Oprescu contra domnului Ungureanu. Stânga va alege acel candidat care are cele mai mari șanse în fața contracandidatului dreptei.

Reporter: Revenind la Ponta-Iohannis, cine va câștiga în acest scenariu?Ionel Nițu: Depinde cu cine va face tandem fiecare. Forța unui tandem este dată de faptul că poți atrage sau nu voturi și din partea cealaltă. (…) Mai sunt și așa numiți votanți anti-sistem. O altă miză mare va fi legată de nehotărâţi (probabil undeva pe la 20%). Dacă în turul 1 vor conta forța și infrastructura partidelor, în turul 2 va conta mai mult personalitatea – prin comparație – a celor doi candidați. (…) Părerea mea este că vor fi două tandemuri ale dreptei, cele mai probabil Klaus Iohannis – Vasile Blaga și Mihai Răzvan Ungureanu – Elena Udrea.

Reporter: Ce șanse are Crin Antonescu să mai candideze la prezidențiale? El pare mai bun în opoziție.Ionel Nițu: Este adevărat și, de aceea, cred că nu va candida. E bun în opoziție, însă s-a uzat deja pentru că este în campanie de peste un an de zile, adoptă decizii fără consultare, pe care partidul le acceptă tot mai greu. Părerea mea este că dl Antonescu se va retrage la un moment dat.

SURSA: Declarație Ionel Nițu/2014 

Culisele Statului Paralel. Cine e blonda lui Coldea, care are legături cu traficanții de droguri și carne vie. Mafia ALBANEZĂ, în schemă