Acordul, semnat în marja summitului G7 din Italia, se doreşte a fi un pas spre o eventuală aderare a Ucrainei la NATO, potrivit textului acordului, relatează Reuters.

„Părţile recunosc că acest acord face o punte către o eventuală aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, se arată în text.

În cadrul acordului, Statele Unite îşi reafirmă sprijinul pentru apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, pe fondul noilor presiuni din partea Rusiei pe frontul estic al Ucrainei.

„Pentru a asigura securitatea Ucrainei, ambele părţi recunosc că Ucraina are nevoie de o forţă militară semnificativă, de capacităţi robuste şi de investiţii susţinute în baza sa industrială de apărare, care să fie în concordanţă cu standardele Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)”  – se arată în text.

„Statele Unite intenţionează să ofere material pe termen lung, instruire şi consiliere, susţinere, informaţii, securitate, industrie de apărare, sprijin instituţional şi de altă natură pentru a dezvolta forţele de securitate şi apărare ucrainene care să fie capabile să apere o Ucraină suverană, independentă şi democratică şi să descurajeze viitoarele agresiuni”, stipulează textul acordului.

Zelenski şi-ar dori ca Ucraina să devină membră NATO, dar aliaţii s-au oprit anul trecut de a face acest pas. Alianţa occidentală consideră că orice atac lansat asupra unuia dintre cei 32 de membri ai săi este un atac asupra tuturor, conform clauzei Articolului 5.

În cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, înalţii oficiali americani şi ucraineni se vor întâlni în termen de 24 de ore pentru a se consulta cu privire la un răspuns şi pentru a stabili ce nevoi suplimentare de apărare sunt necesare pentru Ucraina, menţionează acordul semnat joi de Zelenski şi Biden.