Liderii celor trei ţări au convenit la summitul de la Camp David din august 2023 să organizeze exerciţii militare anuale, aceștia condamnând „comportamentul periculos şi agresiv” al Beijingului în disputa privind Marea Chinei de Sud.

Preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat o vizită oficială Coreea de Nord săptămâna aceasta, pentru prima dată în ultimii 24 de ani, şi a semnat un „parteneriat strategic global” cu dictatorul Kim Jong Un, care prevede o asistenţă reciprocă „în caz de agresiune” din partea unei ţări terţe.

A fost una dintre cele mai importante mișcări ale Rusiei în Asia din ultimii ani, pe care Kim a descris-o ca fiind echivalentă cu o alianță.

„Freedom Edge”

Aceasta este prima sosire a unui portavion american în Coreea de Sud în ultimele şapte luni, după vizita unui alt portavion american, USS Carl Vinson, în noiembrie anul trecut, în cadrul unei demonstraţii de forţă împotriva programelor nucleare şi de rachete ale Phenianului.

Exercițiile din iunie, numite „Freedom Edge”, vor implica forțele navale ale celor trei țări și vor include exerciții maritime, exerciții de luptă antisubmarin și exerciții de apărare antiaeriană, a declarat contraamiralul american Christopher Alexander, comandantul Grupului 9 de Atac cu Portavioane.

„Intenția este de a îmbunătăți interoperabilitatea dintre marinele noastre și de a ne asigura că suntem pregătiți să răspundem la orice criză sau situație neprevăzută”, a precizat el, într-o conferință de presă, precizând că portavionul Theodore Roosevelt va servi drept navă de comandă pentru aceste exerciții.

citeste mai mult …