La final de săptămână, după atâta muncă, multă lume simte nevoia să se relaxeze. Unii merg la mare, alți fac drumeții la munte. Mai sunt și persoane cărora le place să pescuiască în scop recreativ. Pe data de 3 iunie a apărut în Monitorul oficial Legea 176/2024. Marile noutăți sunt pe zona de amenzi.
Legea are prevederi și cu privire la pescuitul recreativ.
Ca regulă generală, pescuitul recreativ este cel efectuat cu undița sau cu lanseta pe baza unui permis nominal emis de către administratorul resurselor acvatice vii și eliberat de acesta sau de asociațiile de pescari recreativi membrilor lor.
Pescuitul recreativ se poate face în toate habitatele acvatice naturale, inclusiv pe zonele concesionate pentru exercitarea pescuitului în scop comercial. În acest scop, concesionarul dreptului de pescuit comercial este obligat să nu obstrucționeze practicarea pescuitului recreativ pe o distanță minimă de 20 metri de la mal.
Pescuitul recreativ se poate practica:
- În apele curgătoare și stătătoare din zona montană, cu o singură undiță cu maximum două cârlige sau cu o lansetă;
- În apele din zona colinară și de șes, pe tot cursul Dunării și pe brațele sale, în Rezervația Biosferei „Delta Dunării“, cu maximum 3 undițe sau 4 lansete cu cel mult două cârlige fiecare sau o țaparină cu maximum 10 cârlige fiecare. Pescuitul speciilor răpitoare cu lanseta este permis și cu momeli artificiale prevăzute cu până la 3 ancorete;
- În apele teritoriale ale Mării Negre, cu maximum două undițe, două lansete sau o țaparină cu maximum 10 cârlige;
- În apele de munte, pescuitul salmonidelor este permis numai cu momeli artificiale.
- În apele din zona colinară și de șes, pe tot cursul Dunării și pe brațele sale, în Delta Dunării și în apele maritime, un pescar recreativ poate reține din captură maximum 5 kg de pește/zi sau un singur pește, dacă greutatea lui depășește 5 kg.
- În apele de munte cu salmonide se pot reține de către un pescar maximum 10 exemplare/zi, în total.
Ce amendă primești dacă încalci legea
Poți primi amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei dacă nu deții asupra ta permisul de pescuit recreativ sau, după caz, elementele de identificare, în format letric sau electronic, din care să rezulte legalitatea acțiunii.
Amendă similară este și pentru:
• încălcarea condițiilor de pescuit recreativ prevăzute în permis;
• refuzul prezentării permisului, licenței sau autorizației, după caz, atunci când acestea sunt solicitate de către persoanele împuternicite;
• reținerea de către o singură persoană care practică pescuitul recreativ a mai mult de 10 exemplare/zi, din speciile de păstrăv, în apele de munte cu salmonide, sau a mai mult de 5 kg de pește/zi în apele din zona colinară și de șes, pe tot cursul Dunării și pe brațele sale, în Delta Dunării și în apele maritime, cu excepția cazului în care s-a pescuit un singur exemplar a cărui greutate depășește 5 kg;
• exercitarea pescuitul recreativ în apele din zona colinară și de șes, pe tot cursul Dunării și pe brațele sale cu mai mult de 3 undițe și/sau 4 lansete cu câte două cârlige pe fiecare.
Mai sunt și alte tipuri de contravenții, în funcție de fapte.
Se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei:
• prinderea salmonidelor cu mâna, cu unelte de pescuit comercial sau cu alte unelte de pescuit confecționate artizanal;
• pescuitul salmonidelor cu momeli naturale;
• pescuitul cu mai mult de 3 muște artificiale în apele de munte cu salmonide;
• mutarea, deteriorarea sau distrugerea din culpă a semnelor indicatoare cu semnificație piscicolă;
• pescuitul recreativ pe cursul unei ape curgătoare în zona de 500 m aval de baraj;
• încălcarea condițiilor prevăzute în licența sau autorizația de pescuit comercial;
• nerespectarea prevederilor legale privind etichetarea peștelui și produselor obținute din pescuit de la debarcare până la comercializare inclusiv;
• neîncadrarea în marja de toleranță prevăzută în legislația Uniunii Europene, permisă în estimările înregistrate în jurnalul de pescuit la Marea Neagră cu privire la cantitatea în kg de pește păstrată la bord;
• nerespectarea păstrării curățeniei și necolectarea în saci menajeri a deșeurilor existente în zona de pescuit/habitatele acvatice naturale, de către pescarii recreativi;
• obstrucționarea practicării pescuitului recreativ pe o distanță minimă de 20 m de la mal, de către concesionarul dreptului de pescuit comercial, în toate habitatele acvatice naturale, în conformitate cu prevederile prezentei legi, inclusiv pe zonele concesionate pentru exercitarea pescuitului în scop comercial.
Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 5.000 lei și cu reținerea și suspendarea pe o durată cuprinsă între 30-90 de zile a permisului, licenței sau a autorizației:
• plasarea uneltelor de pescuit fixe sau în derivă pe mai mult de două treimi din lățimea râurilor, canalelor și a Dunării;
• utilizarea uneltelor de pescuit comercial fixe sau în derivă în cadrul complexului lagunar Razelm-Sinoe, în ghiolurile Belciuc-Erenciuc și în lacurile litorale;
• neducerea la îndeplinire, la termenele și în condițiile stabilite, a măsurilor legale dispuse de personalul cu atribuții de inspecție și control;
• capturarea peștelui cu unelte de plasă și cu pripoane în râurile și în lacurile din zona de munte, precum și în râurile colinare și de șes, cu excepția Dunării și Prutului;
• pescuitul comercial în rețeaua de canale magistrale din sistemele hidroameliorative de irigații, hidroenergetice, precum și ramificațiile acestora, a căror lățime a luciului de apă este mai mică de 300 m;
• pescuitul în scop comercial, cu setca, pe cursul Dunării la mai puțin de 50 m de mal, cu excepția Rezervației Biosferei „Deltei Dunării“ și la gurile de vărsare ale Dunării în Marea Neagră.
În Lege mai sunt și alte tipuri de sancțiuni.