„Jandarmii s-au deplasat în scurt timp şi i-au găsit pe bărbatul în vârstă de 27 ani şi pe soţia sa, de 24 ani, în zona unităţii de cazare a acestora”, a spus purtătoarea de cuvânt a IJJ Bacău, Alexandra Dănculea.
„Bărbatul şi femeia, care se aflau în plimbare alături şi de alţi turişti, au fost atacaţi din spate de un urs, iar după câteva momente, acesta s-a îndepărtat şi a renunţat la intenţiile agresive din cauza zgomotelor făcute de turişti”, a precizat Dănculea, potrivit Agerpres.
Cei doi răniți au fost preluaţi de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă şi au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din orașul Oneşti.
ISU Bacău a transmis un mesaj RO-ALERT.
De asemenea, autoritățile au suplimentat efectivele de jandarmi, care vor rămâne şi vor patrula în zonă.
Jandarmii le recomandă cetăţenilor să apeleze numărul unic de urgenţă 112 dacă văd animale sălbatice în zona localităţilor.