Cei doi s-au contrazis pe teme precum avortul, politica externă, economia și imigrația. Biden l-a criticat pe Trump pentru recenta sa condamnare penală și l-a acuzat că a cauzat creșterea inflației, în timp ce Trump și-a etalat rezultatele la testele cognitive și a declarat că i-a oferit lui Biden „ceva grozav” atunci când a părăsit funcția.

Iată cum au reacționat organizațiile media din întreaga lume la prestația lui Biden și a lui Trump.

China: „Viziuni extrem de diferite” ale Americii

CGTN, serviciul în limba engleză al televiziunii de stat China Global Television Network, a declarat: „Biden a început ezitant, iar Trump a răspuns cu dezinformări”. Acuzațiile au curs de ambele părți, fiecare susținând că celălalt a fost cel mai rău președinte american din toate timpurile, citează CNBC.

Între timp, South China Morning Post a declarat că cei doi „au prezentat viziuni extrem de diferite cu privire la locul Americii în lume” și că a fost o „dezbatere cu miză mare”. Înainte de începerea dezbaterii, tabloidul chinez Global Times, susținut de stat, a declarat că se așteaptă ca aceasta să fie „ca un reality show”.

India: „Democrații sunt în panică totală”

The Times of India și-a început articolul cu îngrijorările democraților cu privire la prestația lui Biden, cu titlul „We are f***ed’: Democrații sunt în panică totală din cauza prestației lui Joe Biden la dezbatere”. Biden „a avut o prestație șubredă și ezitantă”, se spune în articol, în timp ce „Trump l-a bătut cu o serie de atacuri adesea false”.

În altă parte, India Today a declarat că Biden „s-a bâlbâit” de mai multe ori, în timp ce a descris prestația lui Trump ca fiind „energică și agresivă”.

Dezbaterea Trump-Biden, urmărită într-un local din New York, 27 iunie 2024. Foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Marea Britanie: „Biden se luptă … Trump minte”

În Marea Britanie, The Guardian a semnalat probleme atât cu Biden, cât și cu Trump la dezbatere.

Multe dintre răspunsurile lui Trump la întrebări directe au avut prea puțin de-a face cu subiectul în discuție, a afirmat ziarul, iar acesta a făcut frecvent afirmații false care nu au fost verificate de moderatori. Biden, între timp, „s-a chinuit frecvent să își termine gândurile”.

The Times a declarat că această campanie de realegere a lui Biden a fost „aruncată în criză” în urma dezbaterii și că răspunsurile actualului președinte la întrebări au fost „confuze”, în timp ce răspunsurile lui Trump au fost „mai sigure și disciplinate”.

Republicanii și democrații care au urmărit îndeaproape dezbaterea au subliniat o victorie a lui Trump, scrie BBC.

Stephanie Murphy, o fostă membră a Camerei Reprezentanților, a admis pentru BBC că au fost momente în care Joe Biden și-a arătat vârsta. „A fost dificil să îl înțeleg”, a spus ea.

BBC a sugerat că Biden s-a luptat cu atacurile lui Trump titrând: „Biden se poticnește în prima dezbatere prezidențială, în timp ce Trump evită întrebările-cheie”. Biden s-a zbătut în mod repetat.

Germania: „Adevărații perdanți… sunt americanii”

Radiodifuzorul german ZDF a descris dezbaterea ca fiind „mai civilizată”, dar „mai încărcată” decât în 2020, adăugând că Trump a avut un început mai bun, dar Biden l-a ajuns din urmă mai târziu, potrivit unei traduceri CNBC. La început, Biden nu a părut foarte agil și a ezitat, a spus aceasta, dar a adăugat că tonul său a fost „oarecum surprinzător” la fel de agresiv și tăios ca al lui Trump.

Pe subiecte individuale, Biden a avut „mesaje clare” pentru Trump atunci când a venit vorba de avort, dar lucrurile au devenit „inconfortabile” pentru el în ceea ce privește imigrația – în timp ce Trump a încercat să se eschiveze de la întrebările despre revolta din Capitol Hill din ianuarie 2021.

Sueddeutsche Zeitung, între timp, și-a intitulat unul dintre articolele sale: „Seara proastă a lui Joe Biden”, afirmând că, deși răspunsurile sale au avut mai multă substanță decât cele ale lui Trump, poticnelile verbale ale lui Biden au stârnit îngrijorare. Într-un alt articol, ziarul a rezumat dezbaterea: „Biden se face de rușine, Trump își irosește șansa, dar adevărații perdanți ai primei dezbateri televizate din campania electorală sunt americanii”.

Italia: „Președintele nu va da înapoi”

Și Il Giornale vorbește de posibilitatea retragerii din cursă a lui Joe Biden.

În pole-position, în cazul în care Biden decide să se retragă, se află vicepreședinta Kamala Harris: alte posibilități mai puțin viabile îl includ guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, și fosta Primă Doamnă Michelle Obama. Totuși, un purtător de cuvânt al campaniei lui Biden a fost categoric: „El nu se retrage”.

„Dezbatere dezastruoasă pentru Biden”, titrează La Stampa. „Au fost discutate multe subiecte. În fața a milioane de americani, duelul televizat s-a încheiat cu președintele ieșind prost și magnatul adunând puncte de victorie”.

„Cine îl poate convinge pe Biden să facă un pas înapoi? Obama nu spune nimic, decisivă poate fi Jill”, titrează Corriere Della Sera.

Donald Trump și Joe Biden în timpul dezbaterii CNN. FOTO: ANDREW CABALLERO-REYNOLDS / AFP / Profimedia

Rusia: Îndoieli în privința capacității lui Biden

Candidatul independent la președinția SUA Robert Kennedy Jr. a sugerat, după prestația slabă a președintelui Joe Biden la dezbatere, că există persoane complet diferite care conduc de facto țara, scrie Interfax.

„Se pare că Biden nu este persoana care ia cu adevărat deciziile la Casa Albă. Cred că administrația noastră este condusă de oameni complet necunoscuți pentru noi, iar acest lucru este înspăimântător”, a declarat Kennedy Jr. la Fox News.

Tass srie că dezbaterea s-a încheiat cu victoria categorică a lui Trump. Discursul lui Biden a fost numit „un cui în sicriul politic”, în timp ce susținătorii lui Trump au declarat că „a a fost cea mai clară victorie din istorie”.

Franța: performanță „inegală”

France 24 a titrat: „Biden se poticnește, Trump minte”. Prestația lui Biden a fost „inegală”, în timp ce Trump „a înșirat o serie de atacuri care au inclus numeroase minciuni”.

Tot în Franța, Le Monde l-a descris pe Biden ca fiind „ezitant”, iar pe Trump ca fiind „energic”. Biden a fost „uneori ezitant”, dar a încercat în mod repetat să se confrunte cu Trump, despre care a spus că a fost „bombastic”. În general, dezbaterea a fost caracterizată drept „incendiară”.

„Panică în rândul democraților după naufragiul lui Biden în dezbaterea cu Trump”, titrează și Le Figaro.

SUA: S-ar putea retrage Biden din cursă?

Primul semnal a venit chiar de la CNN. După dezbatere, prima legătură a fost cea cu studioul analiștilor.

Moderatorul CNN a deschis segmentul spunând că „în acest moment” există o temere profundă în rândul mai multor lideri democrați și chiar în rândul ”unora dintre cei de la Casa Albă” că e timpul să se pună problema retragerii din cursă a lui Joe Biden.

„Chiar dacă și republicanii consideră că nu a fost cea mai bună seară a lui Trump, într-adevăr impresia lăsată de Biden a fost aceea că oamenii se pot întreba dacă poate duce la bun sfârșit un al doilea mandat”, a spus un alt comentator CNN, imediat după dezbatere.

Fostul strateg de top al lui Barack Obama, David Axlerod, a declarat și el la CNN că democrații sunt atât de îngrijorați încât s-ar putea întreba dacă Biden ar trebui să își continue campania.

FoxNews semnalase de asemenea pe parcursul discuției, că „vocea îl face pe Biden să pară chiar mai bătrîn decât este”. Chiar dacă oficialii democrați au semnalat că președintele este răcit.

Iar un strateg democrat a declarat pentru Reuters că prestația lui Biden a fost „un dezastru”.

„Ei bine, vestea bună pentru democrați în această seară este că suntem doar în iunie” a reacționat, în LIVE, pe New York Times, jurnalistul Adam Nagourney, imediat după dezbatere.

„The Hill” a citat un democrat dintr-un stat cheie catre a spus că „a fost un dezastru”: „Echipa lui Biden trebuie să îl convingă să se retragă și să aibă o convenție deschisă”. 

Ucraina și planul pentru pace

Trump respinge condițiile de pace ale lui Putin, în timp ce Biden îi enervează pe democrați la o dezbatere istorică, scrie Kyiv Independent.

În cadrul unei dezbateri istorice care s-a axat puțin pe politica externă, niciunul dintre principalii candidați ai partidelor nu a menționat planuri specifice pentru a ajunge la pace în Ucraina. Intrând într-o dezbatere în care mulți nu văd cu ochi buni revanșa prezidențială, principalii candidați, aflați la doar doi metri unul de celălalt pe scena CNN din Atlanta, Georgia, pe 27 iunie, au preferat să se concentreze pe probleme interne precum inflația și imigrația, scriu jurnaliștii ucraineni.

Ungaria: „Joe Biden a fost efectiv învins”

444.hu scrie că în urmă cu patru luni, ideea retragerii lui Biden fusese un subiect fierbinte, dar după dezbaterea de joi seară cu Donald Trump, democrații speriați vorbesc despre asta mai deschis.

Biden însuși a fost evaziv după dezbatere când a fost întrebat dacă ar trebui să demisioneze. „Nu. Este greu să dezbatem cu un mincinos. The New York Times spune că a mințit de 26 de ori”, a spus el.

Și Hirado.hu vorbește de „panică în tabăra democraților” după dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump. „Joe Biden a fost efectiv învins și, în loc să risipească îndoielile cu privire la vârsta și forma sa fizică, nu a făcut decât să le confirme”.

citeste mai mult …