În urma unor proteste masive în vara lui 2020, mii de oameni au fost arestaţi, iar opozanţi, activişti şi jurnalişti au fost condamnaţi la pedepse grele în această ţară autortaristă situată la porţile Uniunii Europene (UE).

Sute de mii de cetăţeni belaruşi auluat calea exilului

„Azi (miercuri), am asistat la primele cazuri de eliberare a unor deţinuţi politici în Belarus”, anunţă pe X opozanta Svetlana Tihanovskaia, fără să precizeze nume sau vreun număr al deţinuţilor eliberaţi.

Potrivit organizaţiei nonguvernamentale (ONG) de apărarea drepturilor omului Viasna, în Belarus peste 1.400 de persoane au fost încarcerate din cauza opoziţiei faţă de regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, care sărbătoreşte în această lună 30 de ani de când se află la conducerea Belarusului.

Opozanta anunţă că peste 200 dintre aceşti deţinuţi politici „sunt într-o stare de sănătate critică”, iar „viaţa le este în mare pericol” în închisoare.

„Cel puţin şase dintre ei au murit deja după gratii”, denunţă ea.

Între ei se află alţi doi rivali politici ai lui Aleksandr Lukaşenko, Maria Kolesnikova, spitalizată în noiembrie 2022 în urma unui „ulcer perforat” şi Ales Bialiaţki, potrivit susţinătorilor acestora.

Ales Bialiaţki este un colaureat al Premiului Nobel al Păcii, privat de medicamente în detenţie.

Soţul Svetlanei Tihanovskaia, Serghei Tihanovski, ispăşeşte o pedeapsă de peste 18 ani de închisoare, din cauza criticilor dure la adresa lui Lukaşenko.

Opozanta anunţa în martie că nu mai are nicio veste despre soţul său de peste un an.

8.000 de deţinuţi ar putea fi eliberați

Aleksandr Lukaşenko a anunţat marţi că unii opozanţi ar putea fi eliberaţi în curând.

„Trebuie să acţionăm în mod uman. Să nu vă miraţi dacă, în câteva zile, persoane grav bolnave sunt eliberate”, a declarat el presei locale şi ruse fără să facă precizări.

Potrivit televiziunii de stat ATN, liderul belarus a semnat o lege de amnistiere a aproximativ 8.000 de deţinuţi, cu ocaiza sărbătoririi independenţei acestei foste republici societice la 3 iulie, care marchează totodată eliberarea Belarusului de ocupaţia nazistă în al Doilea Război Mondial.

citeste mai mult …