Premierul francez Gabriel Attal a anunțat că își va prezenta luni demisia președintelui Emmanuel Macron, în urma alegerilor legislative, precizând însă că ar putea rămâne în funcție „atât timp cât datoria o cere”, în special în contextul Jocurilor Olimpice pe care Franța se pregătește să le găzduiască, scrie AFP.

Cel mai tânăr premier din istoria modernă a Franței a anunțat duminică seară că este pregătit să își depună demisia.

„Îmi voi prezenta demisia mâine dimineață președintelui Republicii”, a declarat Gabriel Attal, în contextul în care stânga a ieșit învingătoare în alegerile legislative, în fața taberei macroniste și a extremei drepte.

Dar, în timp ce Franța „se pregătește să primească lumea peste câteva săptămâni” pentru Jocurile Olimpice, „îmi voi asuma, evident, atribuțiile atâta timp cât datoria o va cere”, a adăugat Attal, un aliat al președintelui Emmanuel Macron.

„În această seară, extremele (politice) nu au majoritate absolută, datorită determinării noastre și forței valorilor noastre. Noi (centriștii) avem de trei ori mai mulți parlamentari decât se preconiza la începutul acestei campanii”, a mai spus Attal, observând însă în același timp că tabăra sa nu are majoritatea.

Alianța formată de stânga radicală, socialiști, ecologiști și comuniști a câștigat alegerile legislative din Franța cu 180-205 locuri în camera inferioară a parlamentului, arată estimările publicate după al doilea tur de scrutin de duminică, citate de AFP și Reuters.

Blocul centrist al președintelui Emmanuel Macron a sosit pe locul doi cu 164-174 de locuri, urmat pe locul trei de extrema-dreaptă a lui Marine Le Pen, care spera să câștige scrutinul, cu 130-145 de locuri.

Rezultatul generează un parlament fără majoritate clară și incertitudine pentru viitor.

citeste mai mult …