Primăria Capitalei a soluționat în ultimii 23 de ani doar 56% dintre dosarele administrative depuse pe Legea 10/2001 pentru restituirea imobilelor naționalizate de regimul comunist. Pe lângă faptul că oamenii nu se pot bucura de bunurile lor, care le-au fost confiscate, situația neclară a proprietății este unul din principalele motive pentru care o parte din imobilele din centrul orașului sunt în paragină. Practic, nu investește nimeni într-o clădire care nu are regimul de proprietate clar sau care este în litigiu. Și în mandatul lui Nicușor Dan, soluționarea dosarelor a mers în ritmul melcului.
„La nivelul Primăriei Municipiului București, până la data prezentei, a fost înregistrate un număr de 42.619 de dosare administrative constituite în baza notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Până la data prezentei, au fost emise un număr de 23.857 de dispoziţii de primar general al Municipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001”, se arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei, la solicitarea HotNews.ro.
Asta înseamnă că au fost soluționate circa 56% dintre dosarele depuse.
Până în mai 2019 erau rezolvate 20.711 dosare. Asta înseamnă că în ultimii 5 ani s-au rezolvat puțin peste 3.100 de dosare, adică o medie de 630 de dosare pe an. În acest ritm, ar mai fi nevoie de încă 30 de ani să fie rezolvate toate.
Primăria Capitalei este în curs de a primi și cele 15.662 dosare transmise de primăriile sectoarelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 pe Legea nr. 18/1991, nesoluţionate până în 2013.
„În evidenţa noastră informatizată a fost înregistrat un număr de 15662 dosare transmise de Primăriile Sectoarelor 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 în temeiul art. 43 din Legea nr. 165/2013, nefiind finalizat procesul de transmitere, până la data prezentei. Aceste cereri sunt în curs de transmitere şi înregistrare în baza noastră de date informatizată, în vederea atribuirii numerelor unice de dosar”, se arată în răspuns.
De ce Primăria Capitalei soluționează atât de greu dosarele pe Legea 10/1991?
În Primăria Capitalei se ocupă de soluționarea cererilor de restituire pe Legea 10 un serviciu și două comisii.
Problema este aceeași de peste 15 ani – prea puțin personal delegat să se ocupe de aceste dosare.
„La data prezentei, în cadrul Serviciului evidenţă, analiză, soluţionare şi gestiune notificări Legea nr.10/2001 își desfășoară activitatea un număr de 20 de angajați din care unui număr de 11 angajați le sunt repartizate numeric dosarele administrative constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, dintre care doi au și calitatea de membru în Comisia internă pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, și un număr de 9 angajați îndeplinesc alte atribuții necesare desfășurării activității Serviciului Evidenţă, analiză, soluţionare şi gestiune notificări Legea nr.10/2001 (tehnoredactare proiecte de Dispoziții ale Primarului General al Municipiului București, operaţiuni de multiplicare, aranjare, numerotare, opisare, sigilare și transmitere a documentelor, potrivit dispozițiilor legale, etc.)”, se arată în răspunsul transmis de municipalitate la solicitarea HotNews.ro.
20 de oameni la peste 18.000 de dosare este puțin. Serviciul pregătește dosarele, notifică persoanele care au depus să facă completările necesare etc.
Mai departe, dosarele ajung la cele două comisii pentru analizarea notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, fiecare fiind constituită din 3 membri, care de regulă analizează/ întocmeşte săptămânal propunerea de soluționare a dosarelor.
Dincolo de problema personalului, o altă cauză este că dosarele sunt incomplete.
„Soluționarea dosarelor administrative constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 este condiționată de completarea acestora cu documentele prevăzute de lege, obligație care cade în sarcina persoanei care se consideră îndreptățită”, se arată în răspuns.
În cazul dosarelor administrative pentru care au fost solicitate informații privind stadiul acestora, s-au întocmit adrese, prin care au fost solicitate documente în vederea completării acestora potrivit dispozițiilor legale, iar pentru o parte din dosarele administrative constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru care nu au fost transmise solicitări cu privire la stadiul acestora, au fost întocmite adrese privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, spun reprezentanții Primăriei Capitalei. Însă dosarele trebuie completate de proprietari, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, procesul stagnează.
Potrivit legii, cererile de retrocedare se analizează în ordinea înregistrării lor, însă sunt mai multe excepții prevăzute de lege.
„Prin excepţie, se analizează cu prioritate cererile formulate de persoana certificată de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene sau de statul de reşedinţă, ca supravieţuitoare ale Holocaustului, cererile formulate de persoane în favoarea cărora instanțele judecătorești s-au pronunțat, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, dosare administrative care au fost soluționate anterior prin emiterea unei Dispoziții a Primarului General al Municipiului București ce necesită modificare/completare etc., dosare administrative care au fost soluționate parţial printr-o Dispoziție de Primar General al Municipiului București și necesită soluţionarea notificării în integralitate”, se mai arată în răspunsul transmis de Primăria Capitalei.
Inițial, Primăria Capitalei avea termen să soluționeze dosarele depuse pe Legea 10/2001 până pe 1 iulie 2017, apoi 20 mai 2018. După această dată, proprietarii aveau la dispoziție un termen de 6 luni în care puteau da în judecată insituția pentru a li se recunoaște dreptul de proprietate. Acum, cei care nu au făcut nimic așteaptă rezolvare la primărie.