Preşedinta Uniunii Salvați România (USR), Elena Lasconi, a solicitat joi partidelor să susţină propunerea formațiunii sale de a da dreptul primarilor să intervină atunci când urşii intră în comunitate, în contextul tragediei tinerei ucise de un urs, în timpul unei drumeții pe Jepii Mici.
„Viaţa omului este mai presus de orice. Cel care apără viaţa unui om trebuie tratat ca un erou, nu ca un criminal. Condoleanţe familiei Dianei, tânăra ucisă de urs în Jepii Mici! (…) Ca preşedinte de partid parlamentar, ca primar, cred că primul pas pe care îl putem face este să dăm primarului posibilitatea de a da imediat dispoziţie vânătorului să împuşte sau nu ursul care a intrat în comunitate”, a scris Elena Lasconi, într-un mesaj publicat pe pagina ei de Facebook, potrivit Agerpres.
„Dacă nu facem ceva acum, o să mai moară mulţi oameni şi curând ne trezim cu ursul în Piaţa Victoriei. De aceea solicit celorlalte partide parlamentare să susţină propunerea USR de a-i da primarului dreptul de a interveni, fără să rişte dosar penal, atunci când urşii intră în comunitate. Viaţa omului e sfântă!”, a adăugat lidera USR.
Ea a punctat că niciun primar nu o să dea ordin de împuşcare a urşilor, pentru că riscă dosar penal, potrivit legislaţiei actuale.
„Pe cât de mult iubesc animalele, sunt cât se poate de categorică. Dacă ursul apare pe străzile oraşului, în gospodării, cu tot dragul pentru animale, acesta trebuie eliminat. Aşa cum arată legislaţia acum, niciun primar nu o să dea ordin de împuşcare, pentru că riscă dosar penal. Pe legea de acum, în vreme ce ursul se plimbă prin curţile sau chiar casele oamenilor, pe stradă sau în locurile de joacă, primarul trebuie să acţioneze pe paşi. Gradual”, a precizat Lasconi.
„Întâi trebuie să încerci să îl alungi, apoi să îl tranchilizezi şi să-l relochezi – asta e o procedură care durează mult şi de fiecare dată am primit răspuns negativ pentru relocare. Şi dacă s-ar reloca, nu se rezolvă problema, ci o muţi în altă parte. Abia după ce urmezi toţi aceşti paşi, respectând legea, atunci când apare din nou ursul în comunitate poţi să dispui în calitate de primar eliminarea ursului doar dacă atacă omul”, a continuat ea.
Elena Lasconi a punctat că trebuie făcute fişe de intervenţie, să se stabilească gradul de risc pentru care nu există criterii clare, să atace ursul omul, ca nivelul de risc să fie mare.
„Cu alte cuvinte, să aşteptăm tragedia ca să putem interveni. Nu! Trebuie schimbat ceva. Trebuie să intervenim imediat atunci când cel mai feroce animal sălbatic din România iese în afara habitatului său natural. Haideţi să rezolvăm problema serios, nu doar să ne facem că facem, că trecem aşa o lege prin Parlament şi gata! (…) În paralel, să lămurim clar ce fac primarul, prefectul, orice autoritate din ţara asta în timp scurt şi fără să rişte puşcăria pentru că şi-au apărat un seamăn”, a adăugat lidera USR.
Tânăra de 19 ani, care se afla pe munte împreună cu prietenul său, a fost atacată marţi de urs, ulterior căzând într-o râpă, unde de altfel i-a şi fost găsit cadavrul.
Ursul, care era agresiv şi a încercat să îi atace şi pe salvatori, a fost omorât, incidentul fiind în atenţia Parchetului.
Moartea tinerei a reaprins discuţiile legate de gestionarea problemei urşilor, al căror număr a crescut necontrolat, care coboară în localităţi şi care atacă oamenii.
Ministrul mediului, Mircea Fechet, a declarat miercuri, după această tragedie, că populaţia de urs brun în România este scăpată de sub control, iar relocarea lor nu reprezintă o soluţie. El crede că este necesar să fie dublat numărul de urși vânați.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat sesiune extraordinară pentru modificarea legislaţiei. Liderul PSD a afirmat că a discutat cu ministrul Mediului şi cu preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis şi a ţinut să precizeze că nu va fi dat liber la împuşcat urşii pe teritoriul României.
Presedintele Klaus Iohannis a comentat și el miercuri, de la Washington, această tragedie, susținând că România are prea mulți urși si ar trebui luate măsuri legislative de urgență. Șeful statului a precizat că și el a mers pe un traseu în Bucegi cu câteva zile înainte și a fost foarte aproape de locul tragediei.
Citiți și:
- Ce arată necropsia în cazul fetei de 19 ani ucisă de urs pe Jepii Mici
- Primele măsuri luate de autorități după ce tânăra de 19 ani a fost ucisă de urs în Bucegi
- Salvamontistul care a condus intervenția de recuperare a tinerei ucise de urs povestește clipele de groază trăite pe munte: „Colegii au început să urle din răsputeri. Noi ne-am panicat foarte tare”
- VIDEO Doi bărbaţi, atacaţi de urs pe Transfăgărăşan după ce l-au hrănit şi se fotografiau cu el / I-au salvat claxoanele mașinilor din apropiere