Atacul unei drone ucrainene a declanșat marți dimineața un incendiu la o fabrică din regiunea Kursk , a anunțat un oficial rus. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că plănuiește un eveniment pentru luna noiembrie, care ar putea fi prima discuție directă între cele două tabere.
Cele mai importante evenimente legate de războiul din Ucraina, ziua 874, LIVETEXT:
Un atac ucrainean cu dronă a declanșat un incendiu la o fabrică care produce dispozitive și componente electrice în orașul Korenevo din regiunea rusă Kursk, a declarat marți guvernatorul interimar al regiunii de la granița cu Ucraina, Alexei Smirnov, informează Reuters.
„Niciunul dintre lucrători nu a fost rănit”, a declarat Smirnov pe Telegram.
Ministerul rus al Apărării a declarat că sistemele de apărare aeriană au distrus 13 drone ucrainene peste noapte, inclusiv o dronă deasupra regiunii Kursk.
Sinteza celor mai recente evenimente:
- Statele Unite interzic Kievului să lovească în adâncimea teritoriul Rusiei cu arme americane pentru a evita posibila extindere a războiului dincolo de granițele Ucrainei
- Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Rusia ar trebui să fie reprezentată la un al doilea summit din noiembrie care urmărește să asigure pacea de durată cu Kremlinul, după mai bine de doi ani de război, relatează AFP.
- Ultima navă de patrulare a Rusiei a părăsit peninsula anexată Crimeea, cel mai probabil fiind relocată într-o altă bază navală rusească pentru a fi pusă la adăpost de atacurile ucrainene, a anunțat luni marina militară ucraineană, potrivit Reuters.
- Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat luni că șeful serviciilor militare ucrainene de informații, generalul Kirilo Budanov, a fost „înțeles greșit” atunci când s-a arătat convins că Rusia va ataca din nou, în curând, teritoriul Ucrainei dinspre nord
- General rus arestat pentru „fraudă la scară mare”, plasat în arest la domiciliu
- UE vrea să boicoteze o reuniune în Ungaria, după vizita lui Orban la Putin
- Mobilizarea decurge conform planului, afirmă Zelenski, care face apel ca Ucraina să primească mai multe F-16 şi sisteme Patriot
- Ucraina speră să asambleze o mulţime de drone ieftine, fără pilot, care, speră ea, vor ucide trupele ruse şi îi vor salva pe proprii soldaţi şi civili răniţi, scrie luni SkyNews.
–––
Cele mai importante informații de luni privind războiul au fost LIVE aici pe HotNews.ro