Noul Parlament European a adoptat – cu o largă majoritate de 495 de voturi la 137 şi 47 de abţineri – o rezoluţie, prima a noii legislaturi, prin care îndeamnă la o consolidare a susţinerii Ucrainei de către Uniunea Europeană şi statele membre în războiul contra Rusiei, împotriva căreia, între alţi eurodeputaţi aleşi la 9 iunie, se află şi Jordan Bardella, relatează News.ro.
Ales preşedinte al noului grup al extremei drepte „Patrioţi pentru Europa” – din care fac parte, între alţii, eurodeputaţi din partidele Rassemblement national (RN) – Franța, Fidesz al lui Viktor Orban – Ungaria şi VOX din Spania – preşedintele RN, Jordan Bardella, a luat cuvântul pentru a-şi justifica refuzul susţinerii textului.
„Nu putem lăsa imperialismul rus să absoarbă Ucraina” şi „nu trebuie să lăsăm agresorul rus să încalce nepedepsit suveranitatea Ucrainei”, a declarat mai întâi liderul RN.
Însă, în ochii săi, rezoluţia elaborată de Renew Europe, principalul grup din care fac parte eurodeputaţi din partidul francez Renaissance, prezidat de către Valérie Hayer, „ridică probleme în mai multe privinţe”, începând cu faptul că fiecare stat membru UE ar trebui să aloce 0,25% din PIB pe an în susţinerea Ucrainei, „ceea ce echivalează în Franţa cu 7 miliarde de euro pe an”.
„Liniile roşii” ale lui Bardella
Luna trecută, la prezentarea proiectului RN în vederea campaniei alegerilor legislative, Jordan Bardella a stabilit două „linii roşii” în susţinerea Ucrainei de către Franţa, şi anume trimiterea de trupe pe teritoriul ucrainean şi livrarea de armament care „ar putea lovi direct oraşe ruseşti”.
Jordan Bardella a susținut aceeași linie în hemiciclul de la Strasbourg. „Noi nu suntem în favoarea livrării de arme care permit să se lovească direct pe teritoriul rus şi nici intrării Ucrainei în NATO. Aceste două poziţii ar alimenta, cred eu, un risc al unei escaladări cu o putere nucleară”, a declarat el.
Altă linie roşie a preşedintelui RN este aderarea Ucrainei la UE, propusă prin această rezoluţie, în contextul în care au fost lansate în mod oficial, la 25 iunie, negocieri de aderare între Bruxelles şi Kiev. „Ar ameninţa sustenabilitatea economiei noastre şi a agriculturii noastre, prin dezechilibrarea gravă a Politicii Agicole Comune (PAC)”, a susținut el.
Jordan Bardella a justificat de asemenea nesusţinerea prin vot a acestei rezoluţii din cauza condamnării în text a vizitei în Rusia a lui Viktor Orban la începutul acestei luni. Această deplasare a înfuriat Comisia Europeană, cu atât mai mult în contextul în care Ungaria deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE până la 31 decembrie.
Prin această condamnare „explicită” a „vizitelor diplomatice ale lui Viktor Orban”, rezoluţia „fragilizează”, în opinia sa, „unitatea europeană”. Jordan Bardella consideră că „nu putem acuza Ungaria, un partener fiabil în cadrul NATO, că vrea să menţină deschise canale de discuţie”.