Iranul a avansat și este capabil să producă material fisionabil pentru fabricarea unei arme nucleare într-o perioadă foarte scurtă, de „una sau două săptămâni”, a declarat vineri șeful diplomației americane, Antony Blinken, potrivit AFP.
Informația privind capacitățile Iranului vine după recenta alegere a lui Masoud Pezeshkian în funcția de președinte, care a spus că obiectivul său este de a „scoate Iranul din izolare” și care s-a declarat în favoarea relansării acordului nuclear din 2015 dintre Iran și puterile globale.
Blinken a afirmat că „ceea ce am văzut în ultimele săptămâni și luni este un Iran care chiar avansează” cu programul său nuclear.
Statele Unite s-au retras unilateral în 2018 din acordul nuclear iranian, care a fost conceput pentru a reglementa activitățile atomice ale Teheranului în schimbul ridicării sancțiunilor internaționale.
Vorbind la un forum din Colorado, dedicat domeniului securității, Blinken a dat vina pentru prăbușirea acordului nuclear pe accelerarea capacităților Iranului.
„Situaţia actuală nu este bună. Iranul, din cauza încetării acordului nuclear, în loc să fie la cel puţin un an distanţă de a avea capacitatea de a produce material fisionabil pentru o armă nucleară, este acum probabil la o săptămâna sau două de a putea face acest lucru”, a spus secretarul american de stat.
Blinken a adăugat că Iranul nu a dezvoltat încă o armă nucleară.
Ministrul de externe interimar al Iranului, Ali Bagheri, a declarat pentru CNN la începutul acestei săptămâni că țara sa rămâne angajată față de acord, cunoscut sub numele de JCPOA.
„Suntem încă un membru al JCPOA. America nu a reușit încă să revină la JCPOA, astfel încât obiectivul pe care îl urmărim este relansarea acordului din 2015”, a declarat el. „Nu suntem în căutarea unui alt acord”, a precizat Bagheri.
El a adăugat că „nici eu și nici altcineva din Iran nu a vorbit și nu va vorbi despre un nou acord. Avem un acord (semnat) în 2015”.
Declarațiile lui Blinken vin la doar câteva zile după ce au apărut informații potrivit cărora Secret Service a sporit securitatea candidatului republican la președinție Donald Trump în urmă cu câteva săptămâni, după ce autoritățile americane au aflat de un presupus complot iranian de a-l ucide.