Turul Franței 2024 – ediția cu numărul 111, care tocmai s-a încheiat – a prefațat perfect întrecerile Jocurilor Olimpice de vară. Cu startul în Italia, la Florența, Turul s-a mutat din etapa a patra în Franța și s-a încheiat cu contratimpul dintre Monaco și Nisa. A fost ediția în care Mark Cavendish a obținut a 36-a victorie în Turul Franței – depășind recordul deținut anterior de belgianul Eddy Merckx -, în care eritreeanul Biniam Girmay a câștigat trei etape la sprint, fiind primul ciclist de culoare care reușește să obțină victorii în Turul Franței, totodată ediția în care Richard Carapaz obține prima victorie ecuadoriană în Marea Buclă. Mai cu seamă este ediția în care Tadej Pogačar a scris istorie în clasamentul general, cu o evoluție care l-a determinat pe Alberto Contador să mărturisească că nu a văzut niciodată ceva asemănător în Turul Franței, un ciclist atât de special precum slovenul Pogačar.
Mi-am propus în acest an ca, în funcție de timpul disponibil, să consemnez într-un notes evenimentele din Tur etapă cu etapă, fie preluate live, în direct, fie după ce evenimentele erau deja consumate și dezbătute de specialiști; în acest la doilea caz, nu m-am ferit să rețin comentariile pe care le-am găsit relevante. Vă invit să rememorăm împreună, cât imaginile ne sunt încă proaspete, evenimentele unui Tur al Franței de povestit nepoților, care are mari șanse să intre în istoria ciclismului.
30 iunie
Consemnez prima zi din Turul ciclist al Franței, desfășurată ieri în Italia, cu pornire de la Florența – peste 200 km de cursă grea, Mark Cavendish abia i-a făcut față! – câștigată de un francez de 38 de ani, Romain Bardet, de la Team DSM. Miza personală a lui Bardet a fost deosebită, pentru că este ultima sa participare în Turul Franței, așa cum a declarat. Iată-l în galben astăzi, mă bucur pentru el! L-a avut alături, pentru locul 2 în etapă, pe olandezul de 21 de ani de la DSM Frank Van Der Broek, aflat la prima lui participare într-un mare tur. O perfectă predare de ștafetă între generații.
3 iulie
Ieri, zi cu mult sport. Etapa a patra din Turul Franței, una de munte, având la final cățărarea pe Col du Galibier, plasată strategic. Tadej Pogačar a profitat de ea, atacând cu vreo 2 km înainte de vârful cățărării și punând 6 secunde între el și Jonas Vingegaard, care a răspuns provocării. Apoi a coborât excelent, deși dacă este să facem o socoteală, mai bine decât el au coborât Carlos Rodríguez, Remco Evenepoel și chiar Primož Roglič. Nici Vingegaard nu s-a descurcat rău, deși accidentul și Țara Bascilor trebuie să-i fie proaspăt în memorie.
În final a câștigat Pogačar, urmat, în ordine de Evenepoel, Ayuso și Roglič – 35 de secunde, Vigegaard, Rodríguez – 37 de secunde, Landa, Almeida – 53 de secunde și apoi întârziații, cu Ciccone primul, la 2 minute și 41 de secunde. Tricoul galben din etapa a treia, Richard Carapaz, a venit după 5 minute și 10 secunde. Așa că Tadej Pogačar se instalează din nou în frunte, urmat de Remco Evenepoel la 45 de secunde, Jonas Vigegaard, la 50 de secunde, Juan Ayuso la un minut și 10 secunde și Primož Roglič la un minut și 14 secunde. Se profilează o bătălie pentru locurile 1 – 3 între doi sloveni și un danez, cum se aștepta toată lumea, încă înainte să înceapă turul?
Dintre noutățile Turului, echipa Visma–Lease s-a dotat cu un „Centru mobil de control”, pe un șasiu de autoutilitară, cu care va analiza în timp real și va oferi directorilor sportivi date necesare pentru deciziile tactice. Camere similare de control sunt folosite de ceva timp în Formula 1. Richard Plugge, managerul Visma, a declarat că: „Folosim informații disponibile public pentru camera de control. În niciun caz nu intrăm într-o zonă gri. Și facem munca liderilor de echipă mai sigură. Vom informa UCI și, desigur, sunt mai mult decât bineveniți să vină să arunce o privire.” UCI a inspectat Centrul de date al Visma și l-a găsit în regulă.
4 iulie
Ce zi ieri în Turul Franței! A fost etapa a cincea, cu finiș pentru sprinteri la Saint-Vulbas. Toată lumea știa că Mark Cavendish a venit în Tur ca să depășească recordul de 34 de victorii al belgianului Eddy Merckx, dar după prima zi, în care s-a menținut cu mare dificultate în cursă, părea improbabil ca așa ceva să se întâmple. Încercase și anul trecut, fără succes, pentru că s-a accidentat grav în etapa 8 și o fractură de claviculă l-a scos din competiție. Am citit cu pasiune cartea lui „Tour de Force” (publicată la noi în 2023) și am văzut ce înseamnă pentru el revenirea, câte sacrificii a trebuit să facă, cine l-a ajutat să revină în competiții după boală și de ce este atât de motivat să doboare recordul lui Merckx, ca să-și dovedească – și le dovedească tuturor – că până și un ciclist cu fizic atipic, care trebuie să muncească din greu, poate reuși imposibilul dacă este ambițios, motivat și mai are un dram de noroc.
Ei bine, ieri a fost ziua lui Mark Cavendish. A câștigat sprintul într-o manieră autoritară, apoi a fost felicitat de toată lumea, sărbătorit ca o legendă vie. Astana, care i-a oferit această șansă, a fost în culmea fericirii: a meritat pariul, a meritat sacrificiul echipei; istoria pe care Mark a scris-o cu Astana în Turul Franței va fi rememorată mult timp de acum înainte. M-am bucurat și eu ca un copil pentru victoria acestui sportiv reinventat care, la 39 de ani, încă mai are un cuvânt de spus în ciclismul de șosea.
5 iulie
Ieri, etapa 6 din Turul Franței, cu final la Dijon. O etapă pentru sprinteri, cu vânt, dar fără evoluții spectaculoase. Nu că le-ar fi așteptat cineva. Mark Cavendish nu a mai intrat în cărți, am remarcat doar că a spart, a rămas în urmă, a recuperat greu pe vânt, a avut dispute cu arbitrii care l-au avertizat că profită de mașinile din coloană și așa mai departe, chestii obișnuite. Spre final, în ultimii 30 de km, vântul s-a potolit, plutonul s-a reunit și a rulat compact. La sprintul final s-au dat umeri, coate, s-a jucat la rupere, cum a făcut și Jasper Philipsen de la Alpecin, care în final a fost penalizat pentru modul în care i-a tăiat calea lui Wout van Aert de la Visma, punându-l în pericol și interzicându-i parcursul de sprint. Philipsen a terminat al doilea, după Dylan Groenewegen (Jayco Alula), dar în clasamentul de etapă, după ce a fost penalizat, locul doi a fost oficial ocupat de Biniam Girmay (Intermarché), iar pe trei Fernando Gaviria (Movistar). Van Aert a venit pe locul 7; fără incidentul cu Philipsen ar fi fost probabil între primii. Cavendish a sosit pe locul 20, onorabil. În clasamentul general nicio schimbare de poziții: Tadej Pogačar, Remco Evenepoel, Jonas Vigegaard, Juan Ayuso și Primož Roglič.
6 iulie
Ieri, contratimp în Turul Franței – a fost etapa a șaptea. Câștigător anticipat, Remco Evenepoel, la distanță de 12 secunde de Tadej Pogačar. Interesant că, pe parcurs, Jonas Vingegaard părea să fie mai bun decât Primož Roglič și poate chiar decât Tadej Pogačar, pentru ca în final să ajungă la sosire cu al patrulea timp din careul de ași, la 3 secunde după Roglič. În clasamentul general, Tadej Pogačar a rămas în frunte, la 33 de secunde de Evenepoel, care a mai recuperat, și la un minut și 15 secunde de Vingegaard.
Jandarmii francezi au avut bătaie de cap cu suporterii care au fost atât de entuziasmați în susținerea lui Julien Bernard de la Lidl, încât era cât pe ce să fie întreruptă cursa, pentru șoseaua se umpluse de suporteri și în spate erau alți competitori ale căror curse ar fi fost perturbate. De fapt Julien n-a avut o cursă, la un moment dat oprindu-se să-și sărute partenera, asaltat de fani. Până la urmă, s-a restabilit, ordinea, cu mari emoții.
7 iulie
Ieri în Turul Franței a doua victorie a eritreanului de 24 de ani de la Intermarché, Biniam Girmay. Scrie RFI în cronica de după etapă: „Beneficiind de munca neobosită a echipei sale în ultimii kilometri, el a profitat de finalul în ușoară urcare care l-a favorizat, dat fiind fizicul său longilin; Girmay a luat inteligent trena francezului Bryan Coquard (Cofidis), care a lansat sprintul final și l-a depășit pe linia de sosire pe câștigătorul de anul trecut al tricoului verde, belgianul Jasper Philipsen (Alpecin Deceuninck), care pare incapabil să repete performanțele din 2023.”
Nu-i nevoie să mai spun că nimeni, nici chiar Girmay nu se aștepta să câștige o a doua etapă în acest Tur. Este și primul ciclist african care câștigă etape în Turul Franței. Emoționat, Girmay a declarat: „Cred că această victorie trebuie să le-o ofer mamei mele și tatălui meu. Ei cred în mine. Mi-au oferit tot sprijinul pentru a deveni ciclist, pentru a deveni un profesionist și da, vreau doar să spun mulțumesc foarte mult familiei mele. Sunt atât de mândru!” Un băiat de ispravă.
Până la finiș, etapa a fost dominată de evadarea lui Jonas Abrahamsen de la Uno-X, purtător al tricoului alb cu buline roșii de cățărător, ce a fost interesat de cele cinci ascensiuni de categoria 3 și 4, care i-au permis să-și consolideze poziția în clasament. Nimeni nu i-a contestat intenția și a fost prins din urmă de pluton abia după 170 de kilometri de evadare solitară. Etapa de astăzi alternează șoseaua cu macadamul. Deci etapă grea.
8 iulie
Ieri luptă grea și nu prea în Turul Franței. Tadej Pogačar nu a reușit să se distanțeze de Remco Evenepoel și de Jonas Vingegaard pe macadam, deși s-a străduit. Jonas a spart la un moment dat, dar a fost readus în grup de Wout Van Aert. Frustrat, Tadej Pogačar a făcut câteva afirmații într-o declarație de presă la adresa tacticii Visma: „Da, cu siguranță, pentru că eu și Remco am făcut un efort bun, ne-am despărțit și Jonas a fost și el acolo, așa că evident că are o formă grozavă. (…) Dar presupun că Visma nu vrea asta, se concentrează doar pe mine și poate îi subestimează pe ceilalți.”
Adam Blythe a analizat situația din papucii lui Remco și a ajuns la concluzia că lupta dintre Pogačar și Vingegaard nu-l avantajează deocamdată și probabil nici în etapele care urmează: „L-au ajuns și apoi a fost o cursă în trei, așa cum i-ar fi plăcut lui Remco, pentru că el atacase primul și dicta ritmul. Tadej începe să tragă cu el. Dar pe măsură ce i-au prins [grupul din frunte], pentru că au fost deodată atât de mulți, au fost și mai multe tactici posibile de pus în practică – ori Remco ar fi dorit un simplu «mano a mano», să se bată în trei până la final, să câștige cel mai bun. Jonas nu a dorit asta, pentru că nu are aceleași arme la dispoziție ca ceilalți doi. Așa că Jonas și echipa lui au făcut tot ce-au putut să neutralizeze lupta, iar Remco a fost frustrat din cauza asta și va continua să fie supărat de această tactică și în viitor.”
Etapa a fost câștigată la sprint de Anthony Sturgis de la TotalEnergies, care i-a învins la sprint pe Thomas Pidkock de la Ineos, Alex Aranburu de la Movistar și Derek Gee de la Israel – Premier Tech. Dat fiind că cei din careul de ași au sosit în același timp, nu s-a schimbat nimic în clasamentul general.
10 iulie
Etapa 10 din Turul Franței: n-am văzut nimic, nici direct, nici în reluare. Așa că am căutat cronici ale etapei și am găsit ceva pe Eurosport și USA Today. Pe scurt, etapă medie, de 187 de km, câștigată la sprint de Jasper Philipsen, de la Alpecin, în fața unui senzațional, în mare formă, Biniam Girmay, sosit al doilea și Pascal Ackerman de la Israel – PremierTech. Biniam conduce în clasamentul pe puncte al sprinterilor.
Mi-a scăpat să menționez zilele trecute că Mads Pedersen de la Lidl a abandonat Turul înainte de etapa a opta. Pedersen căzuse în etapa a cincea, a încercat să tragă de el, dar accidentarea de la umăr se pare că i-a venit de hac, așa că, în cele din urmă, a luat decizia să se retragă din competiție și să se concentreze pe recuperare.
Trag cu ochiul la etapa 11 în direct pe pagina Eurosport: în frunte Pogačar și Vingegaard în ascensiune pe Col de Fond de Cére, urmați la peste o jumătate de minut de Roglič și Evenepoel și abia la aproape încă un minut în spate plutonul. Rămân să urmăresc ultimii 3 km de cățărare. Va urma apoi o foarte scurtă coborâre și finiș în ușoară ascensiune la Le Lioran. Și… final! Etapa câștigată de Jonas Vingegaard. The Telegraph comentează că Remco Evenepoel a sosit cu 25 de secunde întârziere după Jonas, dar Roglič nu a mai ținut ritmul și a sosit la aproape un minut după câștigător (55 de secunde de fapt). Jonas l-a bătut pe Tadej, distanțându-se pe ultimii 300 de metri, iar slovenul nu i-a mai făcut față. De când se duelează cei doi în Turul Franței, se spune că Tadej Pogačar dă randament mai bun în prima săptămână, iar Jonas Vingegaard în ultima. În plus, Pogačar are deja în picioare și Il Giro. Să fie etapa 11 prima care să confirme aceste evaluări?
11 iulie
O declarație interesantă a lui Tadej Pogačar după etapa 11, pe care e musai să o rețin: „M-am simțit bine pe Puy Mary, am încercat acolo un atac, dar Jonas a venit foarte bine la a doua cățărare, după care am avut o cursă împreună, până la final. Acum se poate spune că este o luptă corectă, că [Jonas] este în formă maximă. M-a învins curat pe linia de sosire, unde am făcut [amândoi] un sprint destul de bun după genul ăsta de etapă.” Deci, l-a simțit puternic pe Vingegaard.
Mark Cavendish, care încă vrea victorii, l-a pierdut pe colegul și lansatorul său Michael Morkov, testat cu Covid. A declarat că Astana a luat decizia corectă, chiar dacă Morkov nu se simțea rău, dar îi putea îmbolnăvi pe alții. Și, a mai adăugat Mark, sunt cicliști infectați cu Covid și la alte echipe, care continuă iresponsabil să alerge în pluton, dar nu a dat și exemple concrete. Dacă are dreptate, rămâne să vedem în zilele următoare pe lista cu abandonurile. În general Mark nu bate câmpii, dar nici nu se ferește să spună lucrurilor pe nume.
După etapa de astăzi (12), avem clar un star al actualului Tur, pe Biniam Girmay, care a obținut a treia victorie într-un sprint în care i-a întrecut pe Wout Van Aert de la Wisma și pe Pascal Ackerman de la Israel – PremierTech. Dar nu a fost tot, istoria etapei care s-a încheiat la Villeneuve-sur-lot a mai consemnat și o căzătură în care a fost prins Primož Roglič, cu 12 km înainte de finalul cursei. În ciuda eforturilor colegilor de la Bora, Roglič a pierdut peste două minute față de câștigătorul de etapă, așa că a ieșit din top cinci la general, în fața lui trecând Carlos Rodríguez.
Schimbare în clasamentul general, cu Primož Roglič acum la 4 minute și 42 de secunde de Pogačar, 3 minute și 36 de secunde de Remco și 3 minute și 28 de secunde de Vingegaard. Nu mai vorbesc de cele 22 de secunde față de Almeida, pe care le-ar putea recupera, dacă accidentarea nu-l va scoate din cărți afectându-l atât fizic, cât și psihic. Notez că etapa a adus schimbări interesante și o confirmare a formei deosebite cu care a abordat Girmay Turul.
15 iulie
Vineri dimineața, la prima oră, toată lumea transmitea știrea că, după accidentul din ziua anterioară, Primož Roglič a decis să se retragă din Turul Franței. Anunțul oficial al Bora: „S-a luat decizia că [Roglic] nu va lua startul astăzi, urmând să se concentreze pe obiectivele [sale] viitoare.” Mă așteptam la un astfel de anunț, nu m-a luat prin surprindere și văd în spatele deciziei o resemnare ce nu anunță nimic bun, izvorâtă poate dintr-o vulnerabilitate de ordin psihic. Pe lângă părerea mea consemnez și o declarație a lui Tadej Pogačar:
„Sunt cu adevărat dat peste cap de anunț, îmi pare rău pentru el [Roglič] și este foarte trist să-l văd plecând. Aveam în minte că va fi în continuare puternic, că va reveni, va câștiga niște etape și niște lucruri nebunești pe care le face mereu. (…) Dar sunt foarte trist să-l văd plecând. Cred că au luat decizia bună să nu ia astăzi startul, pentru că nu arăta grozav când a ajuns la final a fost foarte trist să-l văd așa afectat.” Primož Roglič are nevoie pentru el și pentru consolidarea poziției sale la Bora de o victorie în lunile ce vin și nu văd altceva mai potrivit decât Turul Spaniei. De urmărit, în orice caz.
Scurtă trecere în revistă, statistică: Etapa 13, câștigă Jasper Philipsen, de la Alpecin în fața lui Wout Van Aert de la Wisma și Pascal Ackerman de la Israel PremierTech. În etapa 14, Tadej Pogačar reușește să obțină victoria de etapă, pe de-o parte, dar cel mai important, să le ia 39 de secunde lui Jonas Vigegaard și un minut și 10 secunde lui Remco Evenepoel. Tadej Pogačar mai dă o lovitură în etapa 15, pe care o câștigă (și alaltăieri și ieri în cățărare, în Pirinei), dar mai ales lărgește ecartul față de urmăritori, luându-le un minut și 8 secunde lui Jonas Vingegaard și alte 2 minute și 51 de secunde lui Remco Evenepoel.
Înainte de ultima săptămână a Turului, clasamentul general arată așa: 1.Pogačar – stăpânul Pirineilor, 2.Vingegaard – 3 minute și 9 secunde distanță, 3.Evenepoel – 5 minute și 19 secunde mai departe, 4.João Almeida – 10 minute și 54 secunde și 5.Mikel Landa – 11 minute și 21 de secunde. Dacă nu se întâmplă un accident nedorit, Tadej Pogačar s-a detașat în câștigător al Turului Franței în 2024.
De remarcat, printre alte povești ale Turului, că, din păcate, în etapa 14 un spectator – despre care prietenii săi au afirmat că „a băut probabil prea mult” – a ținut să-și dea în petec, aruncându-le în față cipsuri dintr-o pungă, în vârful cățărării (unde cicliștii erau în vârf de efort și concentrare), lui Tadej Pogačar și Jonas Vingegaard. Și poate că ar fi continuat să o facă și cu alți cicliști, dată fiind mintea lui tulburată, dacă jandarmii nu l-ar fi încătușat și reținut în arest până în ziua următoare, când a fost prezentat unui judecător.
Observ că Mark Cavendish a avut dreptate în privința Covid: vineri, 12 iulie, două abandonuri pentru test pozitiv la virus, adică Juan Ayuso de la UAE și Tom Pidcock de la Ineos. Și mai sunt și alții, înțeleg. Așa că în Tur se poartă masca sanitară: personalul echipelor, oficiali, jurnaliști, chiar și sportivii, până intră în cursă. Închei cu o declarație a sprinterului care a erupt în acest Tur al Franței, Biniam Girmay:
„În ce mă privește, pe vremea mea nu exista un ciclist de culoare care să câștige în Turul Franței. Eu aveam fotografii cu Sagan sau Cavendish, marii cicliști care au inspirat generația mea. Ca să devin asemenea lor, pentru că nu am reușit încă ceea ce ei au reușit, am început să concurez la 18 ani în Europa, să mă perfecționez și în această scurtă carieră să ajung iată să câștig etape, să lupt pentru a câștiga tricoul verde… Să fiu unul dintre marile simboluri ale africanilor este o presiune mare, știu, dar, pe de altă parte, este o foarte puternică motivație care mă determină să continui să lupt.”
17 iulie
Etapa de ieri, plată, potrivită pentru sprinteri, nu a avut nimic spectaculos, nici măcar vântul anunțat, care să fi dus la ruperea plutonului. Totuși, unele evenimente s-au petrecut și au sau vor avea importanță pentru cine anume va purta la final tricoul verde, de sprinter, pe care deocamdată în îmbracă în cursă Biniam Girmay. Mai întâi, a fost sprintul intermediar la Matelettes, unde Jasper Phillipsen de la Alpecin a trecut al doilea, iar Girmay al patrulea, așa că diferența dintre cei doi în clasamentul pentru tricoul verde se redusese la 82 de puncte. După sprintul intermediar, Thomas Gachignard de la TotalEnergies a plecat singur în evadare și a fost prins de pluton cu 25 de km înainte de final, dar măcar a mai animat cursa. La sprintul final, cu mai puțin de 2 km înainte de sosire, Biniam Girmay cade, iar Phillipsen trage tare, dus de Mathieu Van der Poel, și obține și a treia victorie în această ediție de Tur al Franței, dar, mai important, se apropie la doar 32 de puncte de Biniam Girmay.
18 iulie
Etapa 17 din Turul Franței, pe canicula asta, pot spune că m-a răcorit și m-a făcut să uit de tendinita dureroasă de la genunchi. În prima parte a cursei, abandonuri: Alexey Lutsenko, de la Astana – părea fizic afectat și izbucnise în lacrimi de frustrare; Fernando Gaviria, de la Movistar și Sam Bennett, de la Decathlon, care pedala alene, afectat de căldură, în fața mașinii mătură. Abandonul lui Fernando Gaviria era, se zice, planificat, conform unor surse din Movistar. A luat startul, a încercat să-și ajute colegii în strădaniile lor de a participa la o evadare, după care a abandonat, urmând să se pregătească pentru Olimpiadă, unde va concura pe velodrom. Mă gândeam că pe Sam Bennett îl vor invita în mașina mătură, dar în cele din urmă au venit cei de la echipă și l-au recuperat, evitând o ieșire rușinoasă din cursă.
La sprintul intermediar de la Veynes, după ce au trecut cei patru cicliști din evadare, lupta – câtă a fost – s-a dat între Jasper Phillipsen și Biniam Girmay, primul susținut de colegii săi de echipă, care au încercat să-l lanseze. Învingător a ieșit Girmay. Apoi din pluton s-a desprins un grup masiv de urmăritori ai evadării și, treptat s-au îndepărtat. Printre ei, oameni ca Wout Van Aert, de la Visma, Simon Yates, de la Jayco, Richard Carapaz, de la EF Education ori Enric Mas, de la Movistar. Obiectivul lor: câștigarea etapei. Pre-Alpii au fost onorați astfel de o cursă pe cinste. M-am gândit la un Haiku, în așteptarea asaltului (sper că mi-a și ieșit):
Pedale trudind,
Alpii sfidează cerul –
Vis în galben viu.
Pe Col du Noyer a atacat Simon Yates, iar Richard Carapaz l-a urmat. După cei doi, doar Enric Mas a mai reușit să țină ritmul, pentru că Wout Van Aert a cedat, arătând că nu este complet refăcut. Apoi Carapaz l-a atacat și depășit pe Yates și a pornit într-o cursă de vreo 14 km către final, câștigând etapa, urmat de Simon Yates la 37 de secunde și de Enric Mas, după alte 20 de secunde. Richard Carapaz a scris și el istorie în Turul Franței, fiind primul ecuadorian care câștigă o etapă în Marea Buclă.
Tadej Pogačar a atacat și el pe Col du Noyer, urmat de Jonas Vigegaard și de Remco Evenepoel; s-a distanțat inițial, dar pe coborâre a fost ajuns din urmă de cei doi. Pe ultima cățărare, spre sosirea de la SuperDévoluy, a atacat întâi Remco Evenepoel, în încercarea de a-l distanța pe Jonas Vigegaard, și la final și Pogačar, care a sprintat și a mai pus câteva secunde între el și Vingegaard. Lipsit practic de ajutorul colegilor de echipă, danezul s-a descurcat totuși onorabil: Remco i-a luat lui Vingegaard doar 12 secunde, iar Pogačar și-a mărit ecartul cu numai 2 secunde.
După cursă, Tom Dumoulin a comentat atacul pe care Tadej Pogačar l-a dat pe linia de sosire: „Are un pic de-a face și cu aroganța. Duelul dintre Vingegaard și Pogačar durează de trei ani și Pogačar nu suportă faptul că a fost învins doi ani la rând. Acum a revenit în sfârșit în control și are forța în picioare să-l umilească pe Vingegaard.” Iar Tadej Pogačar: „Uneori nu știu motivul pentru care atac – nici chiar eu nu mai știu. Cred că pur și simplu mă bucuram de urcare, pentru că era abruptă și super drăguță, și îmi venea să atac pentru a-mi testa picioarele în această a treia săptămână și să văd dacă pot obține un decalaj. Dar a fost puțin nebunesc să fac asta.”
În anii anteriori, Alpii erau domeniul lui Vingegaard. Anul ăsta sorții nu sunt de partea sa; în orice caz, Tadej Pogačar este pregătit să-l contracareze. Contează și că lui Vigegaard îi lipsește un Sepp Kuss, care anul trecut l-a scos din câteva situații delicate, în timp ce Van Aert este probabil abia la un 80%. Așadar, danezul este vulnerabil și, dacă Visma nu găsește soluții, poate pierde până în final chiar și locul 2.
20 iulie
Etapa 18 din Turul Franței a fost tot în Pre-Alpi, între Gap și Barcelonnette, cu cinci cățărări de categoria a treia și altele nerepertoriate. Principalul candidat la câștigarea etapei a fost declarat Wout Van Aert, de la Visma, care a făcut parte din evadarea de 30 de cicliști care, cu 60 de km înainte de final, avea aproape 8 minute și jumătate în fața plutonului. Dar nu este pentru cine se pregătește… ! La final, o evadare de trei din grupul de frunte, formată din Michal Kwiatkowski, de la Ineos – echipă fără victorie în Tur în această ediție; Victor Campenaerts de la Lotto – tot fără victorie în această ediție a Turului și Mattéo Vercher, de la Total Energies, au pedalat pentru victorie aproape 15 km. În final, a atacat Vercher, i-ar răspuns Kwiatkowski și apoi a lăsat pedala, pentru ca pe ultimii 150 de metri să atace Campenaerts și să câștige sprintul pentru victorie. În spate, plutonul a sosit cu o întârziere de 13 minute și 40 de secunde! Ca idee, Victor Campenaerts se va transfera anul viitor la Visma.
Etapa 19 este etapă regină, cu cățărări lungi și dure. În etapa 19, de exemplu, s-a ajuns pe Cime de la Bonette, la 2802 metri înălțime – 23 km lungime și aproape 7% panta medie, cam 1600 metri diferența de nivel -, cu finiș în cățărare la Isola 2000 (parte din urcușul Colle della Lombarda / Col de la Lombarde), adică la cota 2024 metri. Visma a trimis în evadarea formată după start trei oameni – Laporte, Jorgenson sau Kelderman, lăsând să se întrevadă o tactică agresivă. După 16 km de cursă, evadarea pusese deja aproape un minut față de pluton. La jumătatea cățărării mamut către Cime de la Bonette, în frunte se detașase un grup de 6 cicliști, dintre care doi de la Visma – Jorgenson și Kelderman, Carapaz de la EF Education, Simon Yates, de la Jayco, Jay Hindley de la Bora și Cristián Rodríguez de la Arkea. În acele momente, Jonas Vingegaard se găsea în pluton singur, între nu mai puțin de șase cicliști ai UAE.
UAE a afișat o tactică clasică, de apărare, lăsându-i Vismei inițiativa. Cel puțin până la depășirea Cime de la Bonette, Visma nu a arătat nimic spectaculos, inovativ, cu toată camera sa de analiză live a datelor. Ceea ce putea să sugereze că mutase accentul de pe locul 1 la general, către alte obiective, rămânând să conserve pentru Vigegaard locul 2. Cu 14 km înainte de Isola, în față rămăseseră doar Jorgenson, Kelderman, Yates și Carapaz. Cu 13,5 km înainte de sosire, a atacat Jorgenson, pentru victoria de etapă; în pluton nicio mișcare.
Cu 10 km înainte de final, Richard Carapaz a plecat în urmărirea lui Jorgenson, dar fără succes, fiind ajuns din urmă de Simon Yates. Cu 9 km rămași de cursă, a plecat și Tadej Pogačar. Jonas Vingegaard n-a putut să-l urmeze și a rămas în plasa lui Remco Evenepoel, ca să-și apere locul 2. Cu 5 km înainte de sosire, Jorgenson era în față, urmat de Simon Yates la 23 de secunde și cu Tadej Pogačar venind tare din spate, la 56 de secunde. Între timp, Remco l-a încercat pe Jonas, dar n-a putut să-l desprindă. Cu 1,9 km înainte de sosire, Pogačar a trecut de Jorgenson, spulberând speranțele Visma și a obținut victoria de etapă. Jorgenson a sosit după 20 de secunde, Yates la 39 de învingător, iar Carapaz al patrulea, la 1 minut și 19 secunde, suficient cât să intre în posesia tricoului cu buline, de cățărător.
Remco Evenepoel și Jonas Vingegaard au sosit la 1 minut și 32 de secunde de Pogačar, mână în mână – o imagine de excepție – și așa s-a scris istoria din etapa regină. Tadej Pogačar m-a dus intuitiv cu gândul la supraomul lui Friedrich Nietzsche și la ideea de oră astrală.
21 iulie
Etapa 20 a pornit din Nisa și a avut un profil cu patru cățărări, una de categoria a doua și trei de categoria întâi, pe 133 de km. Altitudini mult mai mici decât cu o zi înainte: Col de Turini – 1607 metri, Col de Colmiane – 1500 metri și final la Col de la Couillole la 1680 de metri. La interviurile de la start, Jonas Vingegaard a recunoscut că a renunțat la lupta pentru locul 1 încă din momentul cățărării pe Cime de la Bonette, înțelegând că nu are cum să câștige confruntarea cu Pogačar și nedorind să riște să piardă locul al doilea. Patrick Lefevere, șeful Quick-Step, posta și el în dimineața zilei un mesaj în care sugera că Remco Evenepoel „nu se va arunca” în lupta pentru locul 2, locul pe care îl ocupă fiind „foarte bun”.
După prima treime din etapă, în frunte evadaseră Kelderman, de la Visma, Mas de la Movistar și Bruno Armirail de la Decathlon, urmați la cam 15 de secunde de un grup ceva mai important, de 22 de cicliști, printre care Marc Soler de la UAE și Richard Carapaz de la EF Education sau Romain Bardet de la DSM; la peste 4 minute în spate venea și plutonul. La kilometrul 83, cei trei din față au fost prinși și înghițiți de grupul lui Carapaz – Bardet, în ascensiune pe Col de Turini. În vârful cățărării Richard Carapaz a trecut primul, pentru bonusul de 10 puncte care l-a consolidat virtual câștigător al clasamentului cățărătorilor. – Citeste restul articolului pe Contributors.ro
