Dând dovadă de energie, vicepreşedintele american Kamala Harris l-a atacat marţi pe Donald Trump la primul său miting de campanie de când l-a înlocuit pe preşedintele Joe Biden în cursa pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, în timp ce un sondaj de opinie Reuters/Ipsos arată că ea are un avans marginal de două puncte procentuale faţă de rivalul său republican, relatează News.ro citând Reuters.

Într-un discurs de 17 minute, Harris a atacat agresiv vulnerabilităţile lui Donald Trump, comparând trecutul ei de fost procuror cu dosarul lui de condamnat penal.

Harris a bifat, de asemenea, o listă de priorităţi liberale, spunând că, dacă va fi aleasă, va acţiona pentru a extinde accesul la avort, pentru a facilita aderarea angajaţilor la sindicate şi pentru a aborda violenţa armată, creându-şi astfel un contrast puternic cu Trump, candidatul republican la preşedinţie în alegerile din 5 noiembrie.

„Donald Trump vrea să ne ducă ţara în înapoiere”, a declarat ea în faţa unei mulţimi de câteva mii de persoane care o aclamau la West Allis Central High School, într-o suburbie din Milwaukee, în Wisconsin, un stat de luptă electorală intensă, cu un rol esenţial în rezultatul alegerilor.

„Vrem să trăim într-o ţară a libertăţii, a compasiunii şi a statului de drept sau într-o ţară a haosului, a fricii şi a urii?” – a întrebat ea retoric.

Mitingul zgomotos a fost într-un contrast notabil cu evenimentele mai mici şi mai discrete organizate de Joe Biden, subliniind speranţa democraţilor că Harris, în vârstă de 59 de ani, poate revigora ceea ce a fost o campanie în declin sub conducerea lui Biden, care are 81 de ani. Publicul a dansat şi a fluturat pancarte cu Harris, în timp ce scandările „Ka-ma-la!” au izbucnit când aceasta a urcat pe scenă.

Ea şi-a subliniat angajamentul faţă de drepturile reproductive, o problemă care i-a afectat pe republicani de când Curtea Supremă a Statelor Unite – condusă de trei judecători numiţi de Trump – a eliminat dreptul la avort la nivel naţional în 2022.

TRUMP CONTRAATACĂ

La rândul lor, Trump şi aliaţii săi au încercat să o lege pe Harris de unele dintre cele mai nepopulare politici ale lui Biden, inclusiv gestionarea de către administraţia sa a valului de imigranţi la graniţa de sud cu Mexicul. Într-o teleconferinţă cu reporterii, marţi, Trump şi-a exprimat încrederea în capacitatea sa de a o învinge pe Harris, menţionând că precedenta sa candidatură prezidenţială în 2020 nu a supravieţuit nici măcar până la prima competiţie de nominalizare la nivel de stat. „Dacă va face campanie aşa cum a mai făcut, atunci ştiţi, bănuiesc că nu va fi prea dură”, a spus el.

Fostul preşedinte şi-a arătat diponibilitatea de a se confrunta cu Harris în dezbateri directe.

Trump a mai spus că se va întâlni vineri în Florida cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care urmează să se adreseze Congresului SUA miercuri, potrivit Reuters, citat de News.ro.

citeste mai mult …