Restricții pentru cei care au făcut școala pe o mașină cu schimbător automat

Legal, cei care au făcut școala de șofer pe o mașină cu schimbător automat nu pot conduce decât vehicule cu transmisie automată.

„În cazul în care candidatul trece proba practică cu un vehicul echipat cu schimbător de viteze automat, acest lucru va fi înscris la rubrica de restricții din permisul de conducere . […] Orice permis care conține această mențiune va putea fi utilizat numai pentru conducerea unui vehicul echipat cu schimbător de viteze automat”, stabilește Art. 16 din Ordinul 574 din 1 aprilie 2005.

Taxa pe lux a intrat în vigoare. Cât costă să ai o mașină scumpă

Teoretic, pe carnet această restricție va fi notată cu cifra „78” în dreptul vehiculului pentru care șoferul a obținut drept de conducere.

„Posesorii permiselor de conducere în care se găsesc mențiuni privind dreptul de a conduce autovehicule cu transmisie automată, care solicită obținerea dreptului de a conduce autovehicule cu transmisie manuală din aceeași categorie, trebuie să susțină o nouă probă practică, sub condiția prezentării documentului al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9, care atestă efectuarea, într-o scoală de conducători auto, a unui număr de cel puțin 6 ore de conducere practică a unui autovehicul cu transmisie manuală”, se precizează în Ordinul 268 din decembrie 2010, la Art. 15.

Setarea corectă a aerului condiționat în mașină: Ce greșeli comit șoferii

Așadar, cel puțin teoretic, nu e legal să conduci mașini cu transmisie manuală dacă ai făcut școala pe „automată”.

Primești amendă dacă ai făcut școala pe „automată”, dar conduci „manuală”?

În practică, șoferii nu pot primi amendă dacă au făcut școala pe mașină automată, dar conduc un vehicul cu schimbător manual.

Legea nu stabilește nicio sancțiune pentru încălcarea celor două Ordine, de mai sus.

Se poate conduce un triciclu cu permis Categoria B? Ce spune legea în domeniul circulației

Astfel, indiferent de tipul de vehicul pe care ai făcut școala de șoferi, poți conduce și o mașină automată și una manuală.