Ministrul Florin Barbu a explicat că decizia fără precedent a fost luată în urma unei adrese a Direcției Agricole Prahova, care sesiza faptul că marea majoritate a fermierilor din județ a solicitat și a votat sistarea lansării rachetelor antigrindină, potrivit Observatorul Prahovean.

Fermierii care s-au opus funcționării sistemului național antigrindină pentru că ar fi provocat seceta. Aceștia susțineau că sistemul românesc antigrindină a fost construit fără consultarea fermierilor, fără respectarea recomandărilor Organizației Mondiale de Meteorologie, fără proiectarea unui sistem adecvat de monitorizare a rezultatelor și de evaluare a eficacității și fără realizarea unui studiu de impact cu privire la poluarea de perspectivă cu iodură de argint.

În ordinulul ministrului AGriculturii se precizează că eventualele pagube produse de căderile de grindină în zonele protejate anterior de sistemul de rachete „vor fi suportate de persoanele fizice și/sau juridice care au solicitat în scris oprirea Sistemului în aceste zone și au semnat listele depuse la sediul MADR”.

 Ordin MADR Antigrindina