Trei rezervoare de la un depozit de petrol din regiunea Kursk din Rusia au luat foc ca urmare a unui atac cu drone lansat de Ucraina, a declarat duminică guvernatorul regional Alexei Smirnov. Anunțul său vine după ce, tot duminică dimineață, ministerul rus al apărării a afirmat că sistemele sale antiaeriene au distrus șapte drone lansate de Ucraina peste noapte.

Cele mai importante evenimente legate de războiul din Ucraina, ziua 886, LIVETEXT:

În noaptea de sâmbătă spre duminică, forțele ruse au atacat cu o rachetă ghidată X-59 lansată din spațiul aerian de deasupra Mării Negre și opt drone de atac Shahed  lansate de la Capul Chauda (Crimeea), potrivit unei postări pe Telegram a forțelor aeriene ucrainene.

„Forțele și mijloacele grupurilor mobile de tragere ale Forțelor de Apărare și ale unităților de război electronic ale Forțelor Aeriene ale Ucrainei au doborât o X-59 și șapte drone Shahed-131/136. Aproape toate țintele aeriene au fost distruse în regiunea Odesa”, a adăugat sursa citată.

Incendiul de la unul dintre rezervoarele petroliere din Kursk lovite de drone ucrainene peste noapte a fost stins, a spus guvernatorul regional Alexei Smirnov.

Cu toate acestea, 82 de pompieri cu 32 de echipamente sunt implicați în încercarea de a stinge incendiile la celelalte două rezervoare, a scris Smirnov pe aplicația de mesagerie Telegram.

Smirnov a declarat că dronele au avariat, de asemenea, câteva clădiri rezidențiale din regiune, rănind o persoană. (Reuters)

Imagini apărute online arată un incendiu de proporții la locul atacului:

Sistemele de apărare aeriană ale Rusiei au distrus șapte drone lansate de Ucraina peste noapte, a transmis duminică Ministerul Apărării de la Moscova

Cinci drone au fost distruse deasupra regiunii Belgorod și două deasupra regiunii Kursk, ambele situate la granița cu Ucraina, a precizat Ministerul Apărării într-un comunicat postat pe aplicația de mesagerie Telegram.

Sinteza celor mai recente evenimente:

––-

Cele mai importante informații de sâmbătă privind războiul au fost LIVE aici pe HotNews.ro

citeste mai mult …