Separatistul catalan Carles Puigdemont, în exil din 2017, a promis sâmbătă că va reveni în Spania pentru a participa la dezbaterea de învestitură a viitorului lider catalan, în pofida mandatului de arestare emis împotriva lui, relatează Agerpres.
„Obligaţia mea este de a merge în Parlament dacă există o dezbatere de învestitură. Voi fi acolo”, a declarat Puigdemont la o reuniune a partidului său, Junts per Catalunya (Împreună pentru Catalonia), în localitatea franceză Amélie-les-Bains-Palalda, aflată la 25 km de frontiera spaniolă.
Fostul lider catalan a declarat că speră că, dacă se întoarce, „autorităţile să evite ceea ce ar fi o detenţie ilegală, o detenţie arbitrară”. Potrivit lui, ar trebui să beneficieze de o măsură de graţiere.
A fost prima luare de poziţie în public a lui Puigdemont după refuzul Tribunalului suprem spaniol, pe 1 iulie, ca el să beneficieze de legea de amnistiere a separatiştilor catalani.
Acuzat de deturnare de fonduri şi vizat de o anchetă pentru înaltă trădare, Puigdemont ar putea fi arestat dacă revine în Spania.
Decizia Tribunalului suprem a fost una neaşteptată, pentru că legea de aministiere, negociată aprig pentru a-i permite premierului Pedro Sanchez să se menţină la putere, ar fi trebuit să se aplice şi în cazul său.
„Viitoarele campanii electorale vor avea loc în Catalonia și voi fi prezent”
Socialiştii au câştigat la jumătatea lui mai o victorie netă în alegerile regionale din Catalonia, unde separatiştii lui Puigdemont şi-au pierdut majoritatea.
Salvador Illa, candidatul socialist la preşedinţia regiunii, care rămâne totuşi departe de majoritate, negociază cu o altă formaţiune separatistă, ERC (Stânga republicană din Catalonia), dar fără garanţia unui succes.
Dacă viitorul preşedinte catalan nu va fi învestit până la 26 august, vor fi convocate noi alegeri, posibil în luna octombrie.
„Nu va mai exista o campanie electorală în exil”, a declarat Carles Puigdemont, care a făcut campanie pentru ultimele alegeri din sudul Franţei.
„Nu, viitoarele campanii electorale vor avea loc acolo (în Catalonia) şi voi fi prezent”, a spus el.