Oficialii impuși de Moscova în Crimeea susțin că ucrainenii au lansat un atac cu drone și rachete asupra peninsulei anexată ilegal de Vladimir Putin în 2014. Și în regiunea Kursk aflată la granița Ucrainei a fost semnalat un atac aerian.
Cele mai importante evenimente legate de războiul din Ucraina, ziua 891, LIVETEXT:
Autorităţile din oraşul Sevastopol auevacuat o clădire rezidenţială cu nouă etaje după ce a fost lovită de un fragment de rachetă ATACMS, a declarat vineri guvernatorul rus al oraşului, relatează Reuters.
Guvernatorul Mihail Razvojaiev a declarat că nimeni nu a fost rănit în incident şi a avertizat localnicii să nu se apropie de alte fragmente de rachete interceptate de apărarea aeriană în ceea ce el a descris ca fiind un atac „masiv” peste noapte asupra oraşului, scrie News.ro.
Fragmente din cel puţin patru drone doborâte de apărarea aeriană rusă au lovit zone ale portului Sevastopol vineri dimineaţă, potrivit guvernatorului, care a declarat că nu au fost înregistrate victime. El a spus că fragmente din dronele interceptate au aterizat pe o stradă, pe o peluză, pe un acoperiş şi într-o curte.
Forţele ucrainene au revendicat un succes considerabil în atacurile lor regulate asupra Crimeei, ca parte a ceea ce ele consideră a fi o campanie pe termen lung pentru recucerirea peninsulei.
Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că aviația rusă a efectuat patrulări cu muniții false în cadrul unor exerciții nucleare, a relatat agenția de știri Interfax, preluată de Reuters.
Președintele Vladimir Putin a ordonat aceste exerciții nucleare după ceea ce Rusia a spus că există amenințări din partea Occidentului.
Ucraina susține că armata lui Vladimir Putin a pierdut 580.590 de soldați de la începutul războiului.
În ultima zi 1.100 de militari ruși ar fi fost eliminați, potrivit armatei ucrainene.
Peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014, a fost atacată de rachete și drone vineri dimineață, potrivit oficialilor ruși. Guvernatorul Sevastopolului instalat de Moscova, Mihail Razvozhayev, a declarat că au căzut resturi asupra orașului.
Explozii au fost auzite în Saki, unde există o bază aeriană, și în Yevpatoria, potrivit surselor de știri, inclusiv Crimean Wind, un canal Telegram care raportează în mod fiabil despre activitățile militare din peninsulă, notează The Guardian.
Potrivit Crimean Wind, locuitorii au raportat o presupusă lovitură asupra unui șantier naval folosit pentru repararea navelor pentru Flota rusă din Marea Neagră în largul golfului Sevastopol, însă informațiile sunt încă în curs de clarificare, relatează The Kyiv Independent.
Agenția de presă rusă de stat TASS a relatat ulterior că apărarea aeriană a doborât cel puțin patru ținte aeriene în timpul atacului.
Regiunea Kursk din Rusia a fost, de asemenea, atacată aerian, a declarat guvernatorul, Alexey Smirnov.
Sinteza celor mai recente evenimente:
- Reacţia Kremlinului după ce Ucraina a primit primele avioane F-16: Au fost deja oferite recompense pentru ca forţele ruse să le doboare
- Putin i-a întâmpinat personal la aeroport pe ruşii care s-au întors la Moscova după schimbul de deţinuţi cu Occidentul
- Comisia Europeană respinge plângerile Ungariei şi Slovaciei după ce Ucraina a blocat tranzitul petrolului livrat de rușii de la Lukoil
- Statele Unite au încercat să negocieze și eliberarea opozantului rus Navalnîi înainte de decesul acestuia într-o colonie-penitenciar rusă, spune Casa Albă, potrivit AFP.
- Media livrărilor zilnice de gaze naturale către Europa ale gigantului energetic rus Gazprom a atins în iulie cel mai ridicat nivel din acest an, în creștere cu 5,7% față de anul trecut și cu 12% mai mare decât în iunie, arată calculele Reuters.
- Un diplomat rus a fost expulzat din Republica Moldova, la o zi după scandalul de spionaj din Parlamentul de la Chișinău.
Evenimentele de joi, ziua 890 a războiului din Ucraina, au fost LIVE aici pe HotNews.ro.