Ce a transmis Dan Voiculescu în mediul online
„Astăzi se împlinesc 10 ani de la ziua condamnării mele la zece ani de pușcărie.
Sunt un bun creștin și un cunoscător al Noului și Vechiului Testament.
Îl rog pe bunul Dumnezeu să le dea ce merită celor care au greșit și să facă dreptate așa cum știe El, astfel încât asemenea nenorociri să nu se mai repete.
Și o singurǎ zi de pușcǎrie este mult, dar 1077 de zile și tot atâtea nopți?! Cer iertare familiei mele dragi pentru suferința pe care le-am cauzat-o prin credința mea în principii și lupta asumatǎ cu un individ care a creat și a coordonat un stat mafiot. Înregistrarea în care Băsescu recunoaște cum s-a dat decizia în cazul meu este publicǎ și nu a fost niciodatǎ contestată.
Am căzut, m-am ridicat și cred mai departe în dreptate.
În pușcǎrie mi-am asumat respectarea cu sfințenie a valorilor umane supreme: demnitatea, onoarea și curajul.
Dumnezeu să-i ajute pe toți oamenii cu suflet bun.”, a mărturisit Dan Voiculescu.
Fostul politician a adus în discuție și înregistrarea în care fostul președinte Traian Băsescu recunoaște modul în care a fost luată decizia în cazul său, menționând că aceasta a fost „publică și nu a fost niciodată contestată”. Voiculescu a insistat că, în ciuda dificultăților, a continuat să creadă în dreptate.
Afaceristul a fost condamnat la închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.
Dan Voiculescu a ieșit din penitenciar după numai 3 ani de detenție, în iulie 2017, întrucât avea peste 60 de ani și a executat doar o treime din pedeapsă.De-a lungul celor zece ani, profesorul a rămas o figură controversată în peisajul public românesc.