Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon, Bogdan Socea, spune că medicii de la Secția de Terapie Intensivă au decis, joi, să intre în grevă, în semn de protest față de reținerea celor două doctorițe de către procurori, pentru omor calificat și tentativă de omor în dosarul deceselor suspecte.
„Medicii ATI din spital au hotărât să intre în grevă spontană, asigură urgențele, garda și tratamentele”, a declarat Bogdan Socea, joi dimineață, în fața spitalului.
El a precizat că au fost amânate 10 intervenții.
„Pregătesc o hârtie în care vor semna toți că își vor da demisia din contractul cu gărzile și cu spitalul”, a mai spus Bogdan Socea.
Miercuri la prânz, după ce Parchetul a anunțat că face percheziții la angajați ai spitalului în ancheta privind decesele suspecte de la ATI, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis un scurt comunicat în care cerea demisia managerului spitalului.
Întrebat joi dimineață de jurnaliști dacă a demisionat, Socea a răspuns: „Mi-am oferit demisia, încă nu am scris-o, nu am trimis-o la minister. Nu mă cramponez de funcție, o să îmi continui activtatea ca medic”.
Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon, Bogdan Socea, este în funcție din octombrie 2021, fiind numit printr-un ordin semnat de ministrul Sănătății.
Amintim că două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon din Capitală au fost reținute miercuri de procurorii Parchetului Tribunalului București pentru omor calificat și tentativă de omor. Joi, Tribunalul București urmează să decidă dacă admite propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor doi medici.
Doctorițele sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de Noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.
CITEȘTE ȘI:
- Procuror, despre doctorițele reținute: Planul era de a provoca decesul unor pacienţi, nu ştim pe ce criterii / De ce este îngreunată ancheta
- „Echipele medicale au făcut tot ceea ce ținea de ele”. Ce spuneau ministrul Rafila și șefa Colegiului Medicilor București după anchetele privind decesele de la Spitalul Pantelimon. Ce reacții au acum