Această mafie a gunoaielor a fost protejată ani la rând, și nu vorbim despre administratorii din acte, ci despre persoanele c are direjează toate aceste afaceri din umbră. 

La Ecoburn din Ploiești se află un incinerator dezafectat, care a luat foc de 3 ori în urmă cu trei ani, iar un angajat și-a pierdut viața. 

Vorbim despre nereguli grave care au fost semnalate de către autorități în decursul anilor dar și în prezent. Printre acestea se numără și faptul că toate aceste societăți nu aveau autorizațiile necesare, dar și documentele pentru funcționarea activității. 

Mai mult decât atât, toate acele deșeuri care au fost văzute la groapa de gunoi Chiajna și la celelalte societăți unde Realitatea PLUS a descins alături de autorități ar fi provenit de aici. 

În aceste momente incineratorul nu mai funcționează, nu mai are activitate de 3 ani, însă se pare că autoritățile de la Garda de Mediu ar fi descoperit aici tone de deșeuri medicale, bombe biologice ce proveneau din spitale și erau aduse aici într-un mod necorespunzător. 

Încă de la prima oră a dimineții de vineri, de când reporterii Realitatea PLUS au ajuns în fața societății comerciale, aici au venit atât mașini de gunoi, cât și autoturisme care depozitează și transportă bombe biologice din spitale, mai ales deșeuri infecțioase de mare risc.

Reporterii realitatea PLUS au încercat să vorbească cu reprezentanții instituției, însă până în aceste momente nu au primit un răspuns.