Daniel Buda și Dan Motreanu au trimis o scrisoare Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și Comisarului pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Janusz Wojciechowski, în care solicită deblocarea rezervei agricole de criză, având în vedere pagubele produse culturilor agricole de lunile toride, secetoase. 

„Am solicitat bani europeni din Politica Agricolă Comună și din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru a ajuta fermierii, dar și comunitățile românești afectate de secetă”, a transmis Daniel Buda, europarlamentar PNL.

Acesta afirmă că seceta pedologică intensă combinată cu cele mai severe valuri de căldură din UE au îngenuncheat agricultura românească. 

„Seceta din România a cuprins 2 milioane de hectare de teren agricol, pe care culturile au fost fie compromise, fie cu o recoltă de zece ori mai mică”, explică liberalul. 

Dan Motreanu și Daniel Buda continuă prin acest demers eforturile deja cunoscute la nivelul Parlamentului European, eforturi care au ca obiectiv atragerea în agricultura românească a cât mai multe fonduri europene, pe toate capitolele – de la investiții în utilaje agricole moderne, la susținerea fermelor agricole și până la despăgubirea agricultorilor români care au suferit pierderi.  

Reamintim că, recent, Daniel Buda a tras un semnal de alarmă în legătură cu faptul că România riscă să piardă 500 de milioane de euro din Programul Național de Dezvoltare Rurală, aferenți perioadei 2014-2020, bani destinați mai multor domenii agricole, inclusiv infrastructurii de irigații. Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de avertisment în legătură cu potențiale dezangajări ale fondurilor PDR la sfârșitul perioadei de programare 2014-2022 în 2025, din cauza faptului că proiectele pe irigații sunt departe de a fi finalizate la timp.