Federaţia Americană de Gimnastică a depus duminică la Tribunalul de Arbitraj Sportiv probe video care, în opinia sa, dovedesc că Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz la gimnastică, în proba de sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, relatează Reuters, citată de News.ro.
Dovezile suplimentare au fost prezentate de USA Gymnastics la o zi după ce TAS s-a pronunţat în favoarea unui apel al Anei Bărbosu, căreia îi revine astfel medalia de bronz. Lui Chiles i s-a cerut să returneze medalia.
Bărbosu şi echipa sa au apelat la TAS susţinând că o contestaţie depusă de antrenoarea lui Chiles, Cecile Landi, cu privire la rezultatele probei a fost făcută după termenul de un minut şi că americancei nu ar trebui să i se acorde nota de 13,766 care a propulsat-o pe locul al treilea.
Dar USA Gymnastics a precizat că a furnizat TAS imagini video care nu au fost disponibile organismului de conducere înainte de decizia tribunalului.
„Timpul ştampilat, filmul arată că Landi a declarat prima dată solicitarea sa de a depune o contestaţie la masa de anchetă la 47 de secunde după ce scorul a fost postat, urmată de o a doua declaraţie la 55 de secunde după ce scorul a fost iniţial afişat”, a precizat USA Gymnastics într-un comunicat.
Chiles primise iniţial un punctaj de 13,666, în timp ce Bărbosu a obţinut 13,700.
Federaţia Internaţională de Gimnastică a confirmat, sâmbătă seară, că Ana Maria Bărbosu primeşte medalia de bronz în concursul de sol de la Jocurile Olimpice, ca urmare a deciziei Diviziei Ad Hoc a TAS. TAS a admis doar contestaţia gimnastei Ana Maria Bărbosu, nu şi a Sabrinei Voinea.
Clasamentul primelor 5 locuri a devenit următorul, ca urmare a deciziei de sâmbătă: 1. Rebeca Andrade (Brazilia) – nota 14.166, 2. Simone Biles (SUA) – 14.133, 3. Ana Maria Bărbosu (România) – 13.700, 4. Sabrina Voinea (România) – 13.700 şi 5. Jordan Chiles (SUA) – 13.666 (nota dinaintea contestaţiei admise de arbitre).