Moscova a fost vizată în noaptea de marţi spre miercuri de unul dintre cele mai puternice atacuri cu drone ucrainene din istoria sa, a anunţat miercuri primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Și alte regiuni din Federația Rusă au fost luate la țintă de către forțele Kievului.
Cele mai importante evenimente legate de războiul din Ucraina, ziua 910, LIVETEXT:
Incursiunea Ucrainei în regiunea rusă Kursk înseamnă că nu vor exista discuții între Moscova și Kiev până când Ucraina nu va fi complet învinsă pe câmpul de luptă, a declarat miercuri Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, informează Reuters.
Moscova are dificultăţi în a răspunde la contraofensiva Kievului în regiunea Kursk din vestul Rusiei, conform Departamentului Apărării al SUA, relatează DPA și Agerpres.
Alerta de raid aerian, declanșată pentru a treia oară miercuri, din cauza dronelor rusești, potrivit BBC.
Alarma a fost dată și în multe zone ale țării, cu excepția celor din vest.
Traficul aerian de pe trei dintre aeroporturile din Moscova a fost perturbat în timpul nopții, fiind instituite restricții temporare în urma atacului cu drone ucrainene, transmite Reuters.
Organismul de supraveghere a aviației Rosaviatsia a anunțat că după patru ore operațiunile au revenit la normal.
Ucraina a lansat miercuri unul dintre cele mai mari atacuri cu drone asupra Moscovei, a declarat primarul orașului, sistemele ruse de apărare aeriană distrugând 11 drone care zburau spre capitală.
Restricții temporare au fost în vigoare la aeroporturile Vnukovo, Domodedovo și Zhukovsky de la 02:31 a.m. ora Moscovei (23:31 GMT) până la 06:30 a.m., a declarat Rosaviatsia pe Telegram. Nu au existat restricții la aeroportul major Sheremetevo.
Zeci de drone ucrainene au atacat Rusia
Forțele ucrainene au lovit un sistem de rachete antiaeriene S-300 în regiunea Rostov din sudul Rusiei, a declarat miercuri Statul Major de la Kiev, informează Reuters.
Conform sursei citate, lovitura a avut loc în cursul nopții în apropierea așezării Novoshakhtinsk iar consecințele încă sunt evaluate.
Sistemul S-300 a fost folosit pentru a ataca infrastructura civilă din Ucraina, potrivit Statul Major General de la Kiev.
„Au fost observate explozii la punctele de ochire specificate”, a afirmat Statul Major General într-o declarație. „Acuratețea loviturii este în curs de evaluare”.
Guvernatorul Rostovului, Vasili Golubev, a declarat că forțele de apărare aeriană au distrus o rachetă lansată de Ucraina deasupra regiunii sale, însă Ministerul Apărării din Rusia nu a menționat incidentul în declarația sa zilnică privind armele aeriene distruse.
Sistemele de apărare aeriană ale Rusiei au distrus 45 de drone pe care Ucraina le-a lansat în timpul nopții și care vizau Moscova și alte câteva regiuni, a declarat miercuri Ministerul rus al Apărării.
Unsprezece dintre drone au fost distruse deasupra regiunii Moscova, 23 deasupra regiunii de frontieră Briansk, șase deasupra regiunii Belgorod, trei deasupra regiunii Kaluga și două deasupra regiunii Kursk, a precizat ministerul într-o declarație pe Telegram.
Sistemele ruse de apărare aeriană au distrus cel puțin 10 drone care zburau spre Moscova, potrivit declarațiilor făcute de primarul orașului, citat de Reuters.
Numărul adolescenților care termină liceul, se alătură armatei ruse și apoi mor pe câmpul de luptă este tot mai mare, scrie publicația independentă Meduza, care citează site-ul Holod. Potrivit acestuia, cel puțin 13 ruși în vârstă de 18 ani au murit între 15 iunie și 15 august 2024. Jurnaliștii de aici au stat de vorbă cu familiile unora dintre ei.
Sinteza celor mai recente evenimente:
- Evoluțiile pe front: Ucraina spune că a înaintat până la 35 de km în interiorul provinciei Kursk, iar Rusia creează grupări militare de apărare a zonelor de graniţă.
- Deficitul de forță de muncă din Ucraina: Zelenski spune că este necesar un echilibru între mobilizarea de soldaţi şi economie.
- Rusia: Putin vizitează Cecenia pentru prima dată din 2011.
- Ofensiva ucraineană: un pariu îndrăzneț, cu șanse incerte – analiză AFP.
- Grupul de contact pentru Ucraina se va reuni din nou pe 6 septembrie la baza aeriană americană de la Ramstein.
Evenimentele de marți, ziua 909 a războiului din Ucraina, au fost LIVE aici pe HotNews.ro