Președintele rus Vladimir Putin și premierul chinez Li Qiang au discutat la Kremlin despre relațiile comerciale bilaterale, într-un moment în care Moscova este tot mai dependentă de sprijinul politic și economic al Beijingului, relatează Associated Press.

„Relațiile noastre economice evoluează cu succes. Atenția pe care guvernele celor două țări o acordă legăturilor comerciale și economice produce rezultate”, a declarat Vladimir Putin.

El a subliniat că Rusia și China au dezvoltat „planuri pe scară largă” pentru viitoare proiecte, inclusiv economice.

„Relațiile sino-ruse sunt la cel mai bun nivel din istorie”, a spus Li Qiang, în timpul întrevederii cu Vladimir Putin.

Întrevederea a venit la un moment dificil pentru Moscova, care se confruntă cu o incursiune fără precedent a forțelor ucrainene în Kursk, dar nici sursele oficiale și nici presa rusă nu au precizat dacă situația războiului a fost discutată de cei doi oficiali.

China a încercat să se prezinte drept o forță neutră în conflict, dar are poziții similare cu Moscova în multe momente și împărtășeste animozitatea față de Occident.

După introducerea sancțiunilor internaționale, China a crescut importurile de petrol rusesc. Vladimir Putin a subliniat importanța relației cu China prin decizia de a se deplasa personal la Beijing la scurt timp după ce a fost învestit în al cincilea mandat de președinte al Rusiei.

citeste mai mult …