Europarlamentarul PSD Gabriela Firea are duminică o primă postare pe Facebook, la o zi după Congresul PSD la care nu a participat şi în urma căruia a pierdut funcţia de prim-vicepreşedinte, ea distribuind una dintre învăţăturile părintelui Arsenie Papacioc, referitoare la faptul că nimic nu este pierdut atât timp cât ”sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou”, transmite News.ro.

Gabriela Firea a fost marea absentă de la Congresul PSD în care Marcel Ciolacu a obținut sprijinul partidului la prezidențiale.

”Nimic nu e pierdut, atât timp cât credinţa este în picioare cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou”, este învăţătura distribuită de Firea.

Firea nu a mai postat în ultimele două zile, în condiţiile în care în mod obilşnuit posta zilnic. într-o postare anterioară, ea expirma susţinerea sa şi a PSD Bucureşti pentru candidatura preşedintelui PSD MArcel Ciolacu pentru funcţia de preşedinte al României.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, răspunzând unei întrebări, că nu crede că absenţa Gabrielei Firea de la Congresul PSD are legătură cu faptul că aceasta a pierdut funcţia de prim-vicepreşedinte, argumentând că au mai fost colegi care au lipsit: Ciolacu a precizat că nu este niciun scandal în interiorul PSD.

 Întrebat dacă, în opinia sa, absenţa Gabrielei Firea de la Congresul de sâmbătă are legătură cu faptul că aceasta a pierdut funcţia de prim-vicepreşedinte – care a fost preluată de Daniel Băluţă – Marcel Ciolacu a replicat că nu crede acest lucru şi că au mai fost şi alţi colegi care au lipsit.

„Nu cred. Au mai fost colegi care au avut alte activităţi. Am vorbit la telefon. Am comunicat. Îmi pare rău să vă dezamăgesc nu este niciun scandal în interiorul PSD. Şi vă spun şi de ce: pentru că, între timp, am învăţat în patru ani, toţi, să fim prieteni, să ştim să glumim, să înţelegem că lucrurile sunt într-o  schimbare şi să fim maturi. De fapt, acesta este cel mai mare câştig pe care eu, personal, l-am obţinut de când conduc PSD”, a afirmat Ciolacu, întrebat despre absenţa Gabrielei Firea.

Citește și:

citeste mai mult …