Patronul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat sâmbătă seara pe aeroportul Le Bourget, în apropiere de Paris, după ce anchetatorii francezi au emis un mandat de percheziție contra sa pentru diverse infracțiuni legate de serviciul său de mesagerie criptată, au declarat surse apropiate cazului pentru France Presse.

  • UPDATE 09:18 Ambasada Rusiei din Franța ia „măsuri imediate” pentru a clarifica situația în ceea ce îl privește pe Pavel Durov, directorul executiv al aplicației de mesagerie Telegram, în urma informațiilor privind arestarea acestuia în Franța, a informat duminică agenția rusă de știri TASS. Citând un reprezentant al ambasadei Rusiei în Franța, TASS a transmis că nu a existat niciun apel din partea echipei lui Durov către ambasadă, dar că aceasta ia măsuri pro-active „imediate”. (Reuters)

Aflat împreună cu garda sa de corp și cu asistenta sa, care îl însoțesc în permanență, miliardarul franco-rus în vârstă de 39 de ani a fost arestat în terminalul aeroportului Bourget între 19:30 și 20:00, a declarat pentru AFP una dintre aceste surse.

El venea de la Baku (Azerbaidjan) și urma să petreacă cel puțin o seară la Paris, unde plănuia să ia cina, a adăugat o altă sursă apropiată cazului.

Durov urmează să fie prezentat justiției duminică.

Anchetatorii, uimiți că miliardarul rus a venit în Franța

Ofmin, organismul însărcinat cu combaterea violenței împotriva minorilor, a emis un mandat de percheziție pe numele lui Pavel Durov, în calitate de unitate coordonatoare a unei anchete preliminare la care participă diverse unități de anchetă pentru infracțiuni care variază de la fraudă, trafic de droguri, hărțuire cibernetică și crimă organizată la apologia terorismului și fraudă, a explicat una dintre sursele apropiate cazului.

Acestea îl acuză pe Pavel Durov că nu a luat măsuri (prin faptul că nu a moderat mesajele de pe Telegram și nu a cooperat cu anchetatorii) împotriva utilizării în scopuri infracționale a serviciului său de mesagerie.

„S-a terminat cu nepedepsirea Telegram”, a declarat unul dintre anchetatori, care a fost uimit de faptul că miliardarul, știind că este căutat în Franța, a decis totuși să vină la Paris.

„Poate din sentimentul de impunitate”, a spus una dintre sursele apropiate cazului.

  • Pavel Durov s-a născut și a studiat în Sankt Petersburg. Are cetățenia Rusiei, Emiratelor Arabe Unite, Franței și Saint Kitts și Nevis. Este co-fondator al rețelei sociale VKontakte și al Telegram. A părăsit Rusia în 2014. Se află pe locul opt în clasamentul Forbes al celor mai bogați ruși (15,5 miliarde de dolari), notează Kommersant.ru.

Telegram a promis să nu dezvăluie niciodată datele utilizatorilor

Serviciul de mesagerie online lansat în 2013 de Pavel Durov și fratele său Nikolai, pe care comunicațiile sunt criptate și care are sediul în Dubai, s-a poziționat în opoziție cu platformele americane, criticate pentru exploatarea comercială a datelor personale.

Telegram s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informații despre utilizatorii săi.

Într-unul dintre rarele sale interviuri acordate în luna aprilie a anului trecut în Dubai, Pavel Durov a povestit cum i-a venit ideea de a lansa un serviciu de mesagerie criptată, după ce a fost supus unor presiuni puternice din partea autorităților ruse în momentul lansării VK, o rețea socială pe care a creat-o în țara sa natală înainte de a o vinde și a părăsi Rusia în 2014.

El a declarat că a încercat apoi să se stabilească la Berlin, Londra, Singapore și San Francisco înainte de a opta pentru Dubai, lăudând mediul de afaceri și „neutralitatea” de acolo.

„Cred că facem o treabă excelentă cu Telegram, are 900 de milioane de utilizatori, va avea probabil un miliard de utilizatori activi într-un an”, a spus el.

În Dubai, Telegram s-a pus la adăpost de regulile de moderare guvernamentale, într-un moment în care atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite fac presiuni asupra marilor platforme pentru a elimina conținutul ilegal.

Având grupuri de discuții de până la 200.000 de persoane, serviciul de mesagerie este uneori acuzat că sporește potențialul viral al informațiilor false și răspândește conținut instigator la ură, neo-nazist, pedofil, conspiraționist sau terorist.

citeste mai mult …