Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri câți pensionari sunt vizați de măsura ca pensiile sub 3.000 de lei să nu mai fie impozitate. „Vorbim de o măsură ce se aplică din 1 octombrie pentru aproximativ 3 milioane de pensionari”, a spus Ciolacu la începutul ședinței de Guvern.
Premierul a mai precizat că „miniștrii Muncii și Finanțelor lucrează deja la actul normativ, astfel încât să îl adoptăm la timp în Guvern și pensionarii să primească pensiile cu noul plafon începând din octombrie”.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat luni seara că nicio pensie sub 3.000 de lei nu se va mai impozita de la 1 octombrie, decizie luată „după o analiză făcută împreună cu premierul Marcel Ciolacu”.
Șeful Guvernului a confirmat marți că se va lua această măsură, în contextul în care aproape 800.000 de pensionari au depășit, prin recalculare, pragul de 2.000 de lei de la care orice sumă se impozitează cu 10%.
Ciolacu a mai spus că efortul bugetar nu este foarte mare, în jur de 800 de milioane de lei, și că suma este bugetată.
Amintim că în prezent pensiile sub 2.000 de lei nu se impozitează, dar se aplică un impozit de 10% pe suma care depășește acest prag.