Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că şi-ar dori să existe o alianţă a partidelor de dreapta în noul Consiliu General, dar şi la nivel naţional, şi că regretă că această variantă nu pare să se concretizeze.

„Desigur. Acesta este lucrul pe care mi-l doresc, ca în Consiliul General să existe o alianţă de partide de dreapta şi ea să corespundă cu o alianţă naţională de partide de dreapta. Însă, din informaţiile – nu m-am interesat neapărat, nu am avut neapărat conversaţii săptămânile acestea cu liderii naţionali ai partidelor – din ce văd în spaţiul public pare că nu se concretizează această alianţă şi îmi pare rău. Mai ales că, din calendarul electoral, 10 septembrie este data la care alianţele electorale pot să fie depuse la Biroul Electoral Central pentru alegerile parlamentare”, a spus Nicușor Dan, joi, într-o conferință de presă susținută pe un șantier de termoficare.

Nicușor Dan, care ar urma să își preia cel de al doilea mandat la sfîrșitul lui octombrie-începutul ui noiembrie, a declarat că a fost și este un om de dreapta, a fost sprijinit de partide de dreapta în alegerile din 2020, a avut o majoritate de dreapta în Consiliul General și a fost sprijinit de partide de dreapta în alegerile din 2024

Întrebat pe cine va susține la alegerile prezidențiale sau parlamentare, Nicușor Dan a spus că asta va depinde de modul în care candidații  se raportează la o serie de chestiuni legate de administraţia locală.

„Am anunţat încă din seara alegerilor că, într-o primă etapă, o să ies cu un număr de lucruri care mă interesează pentru adminstraţia din Bucureşti. De exemplu, cum se împart banii între Primăria Capitalei şi primăriile de sector, cine dă autorizaţiile de construire în Bucureşti, Codul urbanismului. Şi aştept răspunsul candidaţilor şi partidelor pe aceste subiecte care mă interesează – nu ca persoană, ci ca om care are o responsabilitate faţă de bucureşteni – şi în funcţie de asta o să comunic”, a precizat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă îl va susține pe Marcel Ciolacu dacă îi promite aceste lucruri, Nicușor Dan a râs și a evitat un răspuns.

citeste mai mult …