„Încet-încet destule încep să iasă la iveală. Strig și eu netrebnicul de atația ani! Situația este înfricoșătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea și rămâne ca acum să vină “fiul pierzării. Totul va deveni un spital de nebuni.
În harababura ce va stăpâni, fiecare stat se va ridica să facă orice-i spune cugetul. Dumnezeu să ajute, ca interesele celor mari să fie astfel încât să ne ajute. Din ce în ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea făcându-se lucrurile cele mai neașteptate, mai neraționale. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune”, a prezis părintele ortodox Paisie Aghioritul.
Părintele Paisie Aghioritul, cunoscut și ca Arsenios Eznepidis, a fost un călugăr ortodox care și-a petrecut viața în Sfântul Munte Athos. S-a născut pe data de 25 iulie 1924 în provincia Kayseri din Turcia. La vârsta de 69 de ani, la 12 iulie 1994, a încetat din viață și a fost îngropat în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Suroti, lângă Tesalonic. Mănăstirea a devenit un loc de pelerinaj important pentru creștinii ortodocși din întreaga lume. Părintele Paisie Aghioritul este apreciat și recunoscut pentru învățăturile sale spirituale, care au avut un impact profund asupra credincioșilor.
Prin hotărârea luată în unanimitate în cadrul ședinței din 13 ianuarie 2015, Sfântul Sinod l-a canonizat pe Cuviosul Paisie Aghioritul și l-a înscris în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe a Greciei, stabilind data de pomenire în fiecare an ca fiind 12 iulie.
De asemenea, în România, Sfântul Sinod a adoptat decizia de a-l include în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române începând cu anul 2016, cu titlul de Sfânt Cuvios Paisie Aghioritul. Această recunoaștere oficială a sfințeniei și a meritelor sale spirituale reprezintă o dovadă a însemnătății și a influenței pe care Cuviosul Paisie Aghioritul le-au avut și continuă să le aibă asupra credincioșilor și a Bisericii Ortodoxe.