Colectarea separată a textilelor va deveni obligatorie la nivelul UE, inclusiv în România, inițiativa urmând să impacteze direct sectorul colectării separate, sortării, reutilizării și reciclării textilelor, în conformitate cu Strategia UE pentru textile durabile și circulare. 

Potrivit Asociației Române pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), în România se aruncă, anual, circa 160.000 tone de deșeuri textile. Din aceste deșeuri textile generate, reciclabile ar fi în jur de 6-10%, în condițiile legislative și de piață existente, iar procentul ar putea să crească la 25%, cu o colectare selectivă dezvoltată, respectiv o industrie de reutilizare și reciclare cu capacități mari de sortare pe compoziție și calitate, sprijinită de o structură de Responsabilitate Extinsă a Producătorului și în industria de textile.

Se scumpește ÎMBRĂCĂMINTEA. Directiva UE care dă peste cap planurile de shopping ale românilor

Țara noastră va implementa, în acest sens, o ecotaxă pentru reciclarea textilelor. Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.

Până atunci, trebuie să fie dezvoltată infrastructura de colectare, sortare și reciclare a textilelor. 

„De la 1 ianuarie 2025, primăriile trebuie să facă colectare separată de materiale textile. Ne referim la îmbrăcăminte, la lenjerie de pat, covoare. Partea proastă este, însă, că doar colectate și atât, ele nu pot să ajungă la reciclare, necesită niște pași suplimentari. În primul rând, trebuie să ai reciclatori” a spus Raul Pop, director de Programe ECOTECA, potrivit bzi.ro.

Măsura UE plasează responsabilitatea financiară către producători, care trebuie să se asigure că produsele textile noi scoase pe piață nu vor avea un impact negativ asupra mediului atunci când ies din uz.

„Producătorul va trebui să își asume răspunderea și vor crea niște sisteme și vor finanța aceste sisteme pentru a se asigura că, la finalul utilizării hainelor, acestea vor fi reutilizate, reciclate și nu vor ajunge în depozite de deșeuri”, a explicat Sorin Banciu, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Colectarea, reutilizarea și reciclarea materialelor textile va presupune pentru producători costuri suplimentare și, în consecință, va genera scumpiri, spun aceștia.