Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat că procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a solicitat, joi, Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti arestarea preventivă a celor patru inculpaţi faţă de care a fost dispusă punerea în mişcare a urmăririi penale şi care au fost reţinuţi pentru şantaj în formă continuată, în dauna mai multor persoane vătămate.
”În referatul cu propunerea de arestare preventivă transmis instanţei, procurorul de caz a reţinut că inculpaţii au comis faptele prin utilizarea violenţei psihice şi fizice, relevând că un asemenea comportament impune luarea unei măsuri ferme din partea autorităţilor, scopul fiind menţinerea stării de normalitate denumită de legiuitor «ordine publică», în acord, totodată, cu jurisprudenţa CEDO în materie”, a transmis PICCJ.
Cele patru persoane au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul de şantaj în care au avut loc 13 percheziţii în Ilfov şi Giurgiu, la membri ai lumii interlope.
”În perioada ianuarie-iulie 2024, inculpaţii au exercitat constrângeri psihice, violenţe fizice şi alte acte de constrângere faţă de mai multe persoane vătămate, aflate în imposibilitatea de a restitui la termenul impus sume de bani împrumutate anterior şi dobânzile aferente acestora. Procurorul a reţinut că una din modalităţile de operare a inculpaţilor consta în darea de bani cu dobândă persoanelor aflate în dificultate financiară sau dependente de jocuri de noroc”, arăta Parchetul.
Doi dintre inculpaţi au fost trimişi în judecată într-un alt dosar penal instrumentat de Secţia de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru mărturie mincinoasă, faptă săvârşită în contextul unui conflict grav produs în luna ianuarie, în comuna Chiajna, judeţul Ilfov, între mai mulţi membri marcanţi ai lumii interlope bucureştene.
Sunt vizaţi membri ai clanurilor interlope Luptătorii, Cămătarii, Giuleştenii şi Vasiloi
Conform unor surse judiciare, sunt vizaţi membri ai clanurilor interlope Luptătorii, Cămătarii, Giuleştenii şi Vasiloi:
Ion-Valentin Constantin zis „Vali Nebunu” face parte atât din anturajul restrâns al lui Marian Sîrbu zis „Box”, membru marcant al clanului „Cămătarii”, cât şi din anturajul lui Andrei-Cristian Bădulă zis „Moş Ene”, individ extrem de violent, fost membru al clanului „Luptătorilor”;Ionuţ-Laurenţiu Mihai a avut până în anul 2018 preocupări pe linia comercializării de ţigări netimbrate pe raza sectorului 6 Bucureşti, activitate din care a obţinut sume importante de bani. Acesta este cunoscut pe raza municipiului Bucureşti ca „Laur al lui Expres”, dată fiind apropierea acestuia de Marian Gheorghe zis „Expres Negru”, personaj cu o reputaţie deosebită în lumea interlopă şi membru al temutei grupări infracţionale Clanul „Giuleştenilor”, grupare specializată în tâlhării şi furturi cu mod cu operare deosebit.Ionuţ-Laurenţiu Mihai zis „Laur al lui Expres” face parte din cercul intim de prieteni al lui Vasile-Mitică Dincă zis „Miki al lui Vasiloi”, personaj deosebit de influent, unul din liderii grupării „Vasiloi”, dar şi din anturajul lui Marius Costea zis „Ţâru”, fost membru al grupării „Luptătorilor”;Marius Costea zis „Ţâru”, fost membru al grupării „Luptătorilor”;Vasile Adrian este de profesie agent de pază, figurând ca angajat al BGS Monitorizare şi Intervenţie SRL şi al BGS Divizia de Securitate SR