Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 10.30, la kilometrul 4 + 500 de metri al autostrăzii A 3, pe tronsonul Târgu Mureş – Câmpia Turzii. „Din primele verificări efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că în eveniment a fost implicat un singur autovehicul, condus din direcţia Târgu Mureş – Iernut, de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu Mureş. În circumstanţe ce urmează a fi stabilitate cu exactitate din cercetări, acesta a intrat în coliziune cu un parapet, răsturnându-se în zona bretelei de ieşire de pe autostradă”, informează oficialii Poliţiei judeţene Mureş. Şoferul a fost scos din autovehicul de către echipajele de salvare. Bărbatul de 35 de ani era în stop cardio-respirator, echipajele medicale i-au aplicat manevre de resuscitare însă fără rezultat. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii accidentului, în cadrului unui dosar penal care vizează infracţiunea de ucidere din culpă.