Maria Ștefănescu are 35 de ani și e din București. La 20 de ani, când era studentă, a aflat că are boala Crohn, o afecțiune inflamatorie digestivă care nu se vindecă, ci poate doar să fie ținută sub control. În primii șase ani, tratamentul nu a ajutat-o prea mult și viața ei se învârtea în jurul multor dureri de burtă, diaree, vărsături. De când a intrat pe tratamentul biologic, aproape că a uitat de toate. Acum, își povestește experiența de pacientă cu boala Crohn, cu bune și cu rele.
La 20 de ani, Maria era studentă la facultatea de Studii Economice Europene. Era pe holurile facultății în perioada de dinaintea examenelor – o perioadă stresantă pentru ea – când a apucat-o brusc durerea de burtă, dar atât de rău, încât a leșinat. O fi fost o cădere de calciu, s-a gândit ea după ce și-a revenit și n-a mai luat în seamă incidentul în zilele care au urmat.
Totuși, peste vreo săptămână, a început să aibă diaree. „Dar diaree la modul că mă duceam de 100 de ori pe zi la baie, nu puteam să mănânc nimic, nu puteam să simt miros de mâncare, nu puteam să beau apă. Și aveam niște dureri incredibile“, își amintește ea.
Diagnostic: boala Crohn perianală
După vreo două săptămâni de astfel de chin, părinții ei au dus-o la gastroenterologie, la Spitalul Universitar din București, unde a stat internată în jur de trei-patru săptămâni. La două săptămâni de la internare, după ce a făcut o colonoscopie cu biopsie, a primit diagnosticul de boală Crohn perianală, despre care Maria spune că este fistulizantă, pentru că provoacă fistule – comunicări anormale între canalul anal și alte regiuni.
„Am fost acolo la o doctoriță gastroenterolog care m-a diagnosticat corect și repede, față de alți pacienți care așteptau mult până la diagnostic, dar care m-a terminat ca om, prin felul în care s-a purtat cu mine. Urăsc spitalul ăla, nu mai suport nici să trec pe lângă el din cauza doctoriței și a oamenilor de acolo. Erau foarte răi, foarte neînțelegători“, spune Maria.
Chiar dacă a primit tratament în spital și înainte, și după diagnosticare, durerile nu s-au oprit. Avea, în continuare, și diaree, și vărsături și nu putea să mănânce nimic. „Cea mai mare problemă au fost durerile. Mă durea tot abdomenul, dar cel mai tare în partea de sub buric. Dar atunci, când mă durea foarte tare, nici nu știam să zic unde mă durea, nu puteam să localizez“, mai spune ea.
Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de wellness www.smartliving.ro
