O firmă indigenă din Columbia care susține că acționează „în apărarea frunzei de coca” cere guvernului să anuleze marca înregistrată a „Cola-Cola”, companie împotriva căreia formulează mai multe acuzații, relatează The Washington Post.

Firma columbiană Coca Nasa, care produce băuturi energizante, bere și lichior produse cu coca, argumentează că marca înregistrată acordată gigantului multinațional cu sediul în Atlanta încalcă „drepturile fundamentale ale popoarelor indigene” și că dreptul de trademark a fost folosit „abuziv” de către Coca-Cola.

În acest sens, Coca Nasa susține că Coca-Cola are o istorie îndelungată de intimidare a unor afaceri mici de a ceda în fața revendicărilor sale.

„Este ca și cum David și Goliat s-ar lupta asupra colonialismului”, a declarat pentru The Washington Post David Curtidor, unul dintre fondatorii companiei din Columbia.

„Acești giganți ai afacerilor sosesc crezând că ei au dreptul la moștenirea noastră culturală și că apoi ei pot pretinde ca noi să nu o mai folosim. Ceea ce noi spunem este: ‘Ne-am săturat’”, a adăugat el.

„Compania Coca-Cola respectă toate comunitățile și tradițiile lor, precum și legile și reglementările fiecărei țări în care are operațiuni”, a răspuns compania americană.

Planta de coca poate fi cultivată legal în mai multe țări din America de Sud și reprezintă o recoltă importantă pentru unele dintre acestea.

În forma sa neprelucrată ea nu are aceleași efecte narcotice precum cocaina, la fel cum macul trebuie procesat pentru a produce heroină.

Însă planta de coca și Columbia au devenit intrisec legate în a doua jumătate a secolului XX de traficul de cocaină, unul marcat de violență, dependență și moarte.

Curtidor afirmă că a fondat în parte compania Coca Nasa în 1998 tocmai pentru a schimba această imagine, planta de coca fiind folosită din timpuri imemoriale de comunitățile indigene din America de Sud.

citeste mai mult …