Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii a Curții Constituționale din 2022. 

„Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul Victor Viorel Ponta împotriva deciziei civile nr. 3466 din 13 iulie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 6805/2/2016. Schimbă decizia civilă nr. 3466 din 13 iulie 2020, în sensul că: Admite recursul declarat de recurentul reclamant Ponta Victor Viorel împotriva sentinţei civile nr. 363 din 7 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII- a Contencios administrativ şi fiscal. Casează în parte sentinţa recurată, şi rejudecând: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Anulează Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016”, se arată în decizia ÎCCJ. 

Informația conform căreia Victor Ponta a avut câștig de cauză la ÎCCJ a fost publicată inițial de Edupedu.ro

Victor Ponta a împlinit chiar astăzi 52 de ani.

HotNews.ro a scris din februarie 2023 că Ponta a apelat la o cale extraordinară de atac pentru a-și recăpăta titlul de doctor care i-a fost retras în 2016 printr-o decizie a ministrului de atunci ai Educației, Mircea Dumitru. 

Victor Ponta a mers din nou în instanță și a invocat decizia pronunțată în 2022 de Curtea Constituțională conform căreia titlul de doctor poate fi anulat doar dacă „a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice” și doar de o instanță judecătorească.

Contactat în februarie 2023 de HotNews.ro, Victor Ponta spunea că își bazează noua acțiune în instanță împotriva Ministerului Educației pe decizia prin care Curtea Constituțională a stabilit în vara anului trecut că ministrul Educației nu va mai putea retrage titlurile de doctor obținute prin plagiat, ci va trebui să meargă în instanță pentru a dovedi frauda.

Victor Ponta susținea că prin decizia prin care i-a fost retras titlul de doctor „a fost comisă o ilegalitate”.

Decizia CCR privind condițiile în care poate fi retras titlul de doctor: „Înseamnă amnistia plagiatorilor”

Decizia invocată de fostul premier Victor Ponta pentru a-și recâștiga titlul de doctor a fost pronunțată de Curtea Constituțională în iunie 2022 și prevede că titlul de doctor poate fi retras de Ministerul Educației doar în cazul în care „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”.

Jurnalista Emilia Șercan, care a dezvăluit numeroase cazuri de plagiat la nivel înalt, spunea atunci că CCR „tocmai a amnistiat în masă toți plagiatorii din România cărora de acum înainte nu li se va mai putea retrage titlul de doctor pentru plagiat”.

  • „A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt constituţionale în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice”, a anunțat Curtea Constituțională decizia luată cu majoritate.

Art. 170 la care se referă CCR: Potrivit Legii contenciosului administrativ, o instituție care emite un act administrativ nu poate retrage acest act dacă acesta a produs efecte, retragerea sa putând fi decisă doar în justiție.

Câteve argumente aduse de CCR în motivarea deciziei:

  • „Retragerea titlului de doctor – act administrativ – care a intrat în circuitul civil şi a generat drepturi subiective garantate de lege nu poate lua forma revocării dispuse de instituția emitentă, ci pe cea a anulării, sens în care Curtea, prin Decizia nr.624 din 26 octombrie 2016, paragraful 51, a impus exigența ca aceasta să se realizeze exclusiv de o instanță judecătorească. Nu este suficient ca doar anularea diplomei să fie realizată de instanța judecătorească, pentru că această operațiune este una formală, o consecință firească a desființării titlului. Prin urmare, indiferent de denumirea lor, actele administrative, odată intrate în circuitul civil, se anulează de instanța judecătorească, și nu de instituția emitentă, tocmai pentru că ele nu mai pot fi revocate.
  • Dacă principiul revocabilității actelor administrative are o consacrare constituțională implicită în art.21 şi 52 din Constituţie, excepțiile de la acestea sunt cuprinse, de asemenea, în mod implicit în aceleași prevederi coroborate cu alte valori, exigențe și principii cu consacrare constituțională. În acest sens, Curtea reține art.1 alin.(5) din Constituție, în componenta de securitate juridică, care conturează conținutul și limitele revocabilității actelor administrative. Astfel, odată ce un act administrativ a intrat în circuitul civil și produce efecte juridice, principiul securității juridice interzice revocarea lui chiar de către emitent.
  • Curtea reține că trebuie realizată o diferențiere între, pe de o parte, anularea titlului de doctor de către instanța judecătorească și, pe de altă parte, controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent. Cele două situații evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil și a producerii de efecte juridice.
  • Rezultă că, în cazul în care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât și înscrisul constatator pot fi desființate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă se lasă la îndemâna instituției emitente a actului desființarea titlului, se imprimă și se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit”.

Cronica celui mai mare scandal de plagiat din România

Cel mai cunoscut caz de plagiat din România este fără îndoială cel al lui Victor Ponta, iar momentul în care instanța a decis ca fostul premier să rămână fără titul de doctor a venit după o serie întreagă de evenimente și la capătul a opt ani de la dezvaluirile de plagiat din revista Nature (iunie 2012).

Mai exact, în iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea prin care fostul premier Victor Ponta a solicitat anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras în anul 2016 titlul de doctor în Drept.

Instanţa supremă a respins recursul lui Victor Ponta şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti din februarie 2017, instanţa care a confirmat atunci retragerea titlului de doctor.

În 1 august 2016, ministrul Educaţiei de la acea vreme Mircea Dumitru a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în Drept în cazul lui Victor Ponta. Ordinul ministrului Educaţiei a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.

Ponta a deschis atunci două procese în instanţă, în care a cerut suspendarea, respectiv anularea ordinului ministrului Educaţiei, însă acţiunile sale au fost respinse.

În cazul plagiatului lui Ponta a fost implicat și fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, care a demisionat tot după ce a fost acuzat de plagiat. Astfel, în decembrie 2014, la scurt timp după numirea lui Cîmpeanu în funcția de ministru al Educației, a fost adoptată o OUG prin care li se permite doctorilor să renunțe la titlul de doctor, modificând astfel Legea Educației. Această modificare venea la scurt timp după ce Victor Ponta anunțase că renunță la titlul de doctor, însă nu exista bază legală pentru această măsură. Cîmpeanu motiva că „altfel nu am cadru legal să îndeplinesc cererile venite din partea societătii civile și academice”, în ceea ce privește titlul de doctor al lui Victor Ponta.

Victor Ponta a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea din București în iulie 2003, cu teza „Curtea Penală Internațională”. Îndrumatorul stiintific al lui Victor Ponta pentru această teză de doctorat a fost Adrian Năstase, care în 2003 era prim-ministru al României. Victor Ponta era la acel moment secretar de stat în Guvernul Năstase.

Plagiatul a fost dezvăluit în 2012 de revista Nature, care a scris că a văzut documente compilate de o sursă anonimă (“whistle-blower” in original – N.red.) ce arătau că mai mult de jumătate din teza de 432 de pagini a lui Ponta constă în texte duplicate“.

citeste mai mult …