Roxana Mînzatu, propusă pentru funcţia de vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, povesteşte, într-un interviu pentru Prima TV, că provine dintr-o familie social-democrată ”până la sânge”: mama sa a fost muncitor necalificat, iar tatăl său a fost şofer, transmite News.ro.
Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european şi vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, a fost întrebată, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, de ce s-a înscris în PSD încă de la vârsta de 20 de ani.
Membră PSD de la 20 de ani
„Am 24 de ani de vechime. Aveam 20 de ani, eram studentă a Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti şi trebuia să fac practică. Din generaţia mea, toţi ne doream să ajungem ambasadori. A trebuit să facem această parte de practică şi să ne uităm către diverse partide politice, iar eu mi-am dorit să fac practica la Braşov, să fiu aproape de casă”, a povestit Mînzatu.
O prietenă i-a spus că organizația de tineret scoate o revistă, astfel că Mînzatu a scris un articol pentru acea publicație și apoi a rămas să activeze în organizația locală a tinerilor social-democrați.
„Cred că a fost şi un element de socializare. Da, eu vin dintr-o familie foarte amărâtă, foarte modestă. Ai mei sunt social-democraţi până la sânge. Mama a fost muncitor necalificat, a lucrat munca cea mai de jos posibilă. Tata a fost şofer. În acelaşi timp, am un frate în SUA care este decanul unui colegiu de arte liberale la Universitatea Purdue. Şi părinţii mei au fost muncitori necalificaţi. Cred că sunt un model social-democrat şi doctrinar”, a explicat Roxana Mînzatu.
În anul 2000, PSD era condus de Ion Iliescu, care a câştigat încă un mandat de preşedinte al României după o finală cu liderul PRM Corneliu Vadim Tudor. Roxana Mînzatu susţine că la acea vreme era interesată doar de stagiul de practică, fără a face şi o evaluare politică.
„Nu am fost o cometă”
„Eu trebuia să fac practică, nu cred că am avut la vremea aceea un alt tip de evaluare. M-am regăsit însă într-un PSD, la vremea aceea al multor profesionişti, nu tineri profesionişti, e drept, dar erau oameni care în zona economică, cel puţin, excelau. Eu, în 2004, am devenit consilier judeţean, fiind şi absolventă de ştiinţe politice, începusem să lucrez şi în domeniul fondurilor de preaderare: SAPARD, PHARE”, a spus comisarul UE.
Din acel moment, Mînzatu a fost legată de PSD „în mod iremediabil”, după cum spune vicepreședinta Comisiei Europene. Ulterior, și-a construit o carieră în domeniul consultanței pe fonduri europene, iar cariera politică a avansat lent.
„Nu am fost o cometă. Consilier judeţean între 2004-2008. În 2009, am fost subprefect pentru 7 luni în guvernarea de atunci. M-am întors în privat. În 2015, am fost propusă secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, poziţie pe care mi-am dorit-o foarte mult. Am lucrat cu nişte miniştri extraordinari. În 2016, decembrie, am devenit deputat PSD Braşov pentru patru ani şi în interiorul acelui mandat, pe final de mandat Viorica Dăncilă, am devenit şi ministru al fondurilor europene. A fost un mandat scurt, dar în care am încercat să livrez cât de mult am putut”, a mai spus Roxana Mînzatu.