Un șofer și-a pierdut viața după ce mașina sa a fost lovită joi de un tramvai pe Șoseaua Progresului din Capitală. Inițial, poliția anunțase că vatmanul a ieșit pozitiv la DrugTest, însă INML a infirmat testul rapid făcut de către polițiști, scrie Buletin de București.
Testul rapid la care a fost supus vatmanul de către polițiști a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive în organism. Însă analizele de sânge realizate de către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” au infirmat rezultatul testului rapid.
Președintele sindicatului Transpublic, Valer Ciobănescu, a spus că vatmanul a fost informat prin SMS privind rezultatul testelor realizate la INML, sâmbătă, la orele prânzului. „Întâmplarea a fost că el a luat doar seara un paracetamol, că l-a luat răceală. Și mai avea două pastile, le-a și arătat celor care l-au intervievat”, a declarat Ciobănescu.
Liderul sindicatului adaugă că șoferii STB sunt testați anual sau chiar mai des, pentru a preveni consumul de droguri. „Dacă creează suspiciuni, adică intră în conflict cu șefii, cu colegii. Când sunt rapoarte, sunt trimiși la o reevaluare medicală, dacă cumva atitudinea lor se schimbă față de șefi sau de colegi. Chiar și față de publicul călător, dacă cineva îi face o reclamație că s-a purtat agresiv sau necorespunzător față de un călător”, a mai spus sindicalistul.
„Utilitatea testelor rapide este zero”
Vlad Zaha, criminolog specializat în politicile publice din domeniul drogurilor, susține „utilitatea efectuării acestor teste rapide și a comunicării rezultatelor este zero”, în contextul în care rata de fals pozitiv este foarte mare.
„Cumva, e o poveste care tot continuă. Știm deja, de cel puțin un an de zile, că oficial 38% dintre toate testele pozitive efectuate de Poliția Română au fost fals pozitive. Deci peste 1.000 de persoane ieșite pozitiv, nu erau de fapt pozitiv din cele 3.000”, a declarat Zaha.
În condițiile în care testele folosite de polițiști sunt doar o metodă de screening, fără să poată fi utilizate în procesele penale, „poliției ar trebui să-i fie interzis să mai comunice rezultatul testelor preliminare de pe șosele.”
Mai mult, nu doar medicamentele luate de șoferi pot oferi rezultate fals pozitive ale testelor rapide. „Pot fi influențate chiar și de alimente banale, cum ar fi covrigi cu mac, gumă de mestecat. Sau de medicamente care nici măcar nu au nevoie de prescripție, cum ar fi picături de nas sau diferite variații de Parasinus Penta care conțin codeină sau de Nurofen Plus. Acele teste pot fi influențate chiar și dacă sunt ținute în soare câteva zeci de minute, deci au o rată de infirmare uriașă”, a mai spus Vlad Zaha.
Accidentul în urma căruia vatmantul a fost supus testării s-a produs joi dimineață în jurul orei 7.20, pe şoseaua Progresului din Sectorul 5.
„Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe şos. Progresului, dinspre Calea 13 Septembrie către Calea Rahovei, ar fi efectuat virajul la stânga peste calea de rulare a tramvaiului moment în care a intrat în coliziune cu un tramvai ce se deplasa în aceeaşi direcţie. În urma accidentului de circulaţie conducătorul autovehiculului a rămas încarcerat, iar după extragere prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a informat Brigada Rutieră.