O fetiţă de patru ani şi fratele ei, în vârstă de şase ani, au murit duminică la Saviano, lângă Napoli, în sudul Italiei, în urma prăbuşirii unei clădiri de două etaje în care locuiau împreună cu familia lor, informează ANSA și Agerpres.
Tatăl copiilor şi un al treilea frate, în vârstă de 2 ani, au fost scoşi în viaţă de sub dărâmături. Bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă.
Mama copiilor, dar şi o altă femeie, mai în vârstă, sunt căutate în prezent sub dărâmături cu ajutorul pompierilor, carabinierilor și voluntarilor.
O explozie de gaz ar fi cauzat prăbuşirea clădirii.